Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), a declarat următorul lucru în cadrul unei conferinţe de presă:

„În ceea ce priveşte costurile, la acest moment sunt necesare nişte dezvoltări tehnice. Proiectul de ordonanţă supus transparenţei decizionale face tocmai acest lucru – permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să iniţieze procedurile de achiziţie publică. La finalul acestor proceduri, la finalul implementării, vom avea şi costurile totale”, a transmis Cătălin Giulescu, potrivit businessmagazin.ro

Prețul noilor buletine

În prezent, sunt 17 state membre ale Uniunii Europene care emit un astfel tip de document electronic.

„Este emis cu costuri care variază între 15 şi 40 de euro. România nu poate să depăşească o astfel de limită. Ne îndreptăm către limita minimă”, a adăugat Giulescu.

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect ce vizează implementarea carţilor electronice de identitate, acestea urmând să conţină date precum un certificat digital pentru semnătură electronică, datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete.

Buletinul va avea dimensiunile unui card bancar.