Este jale în România! Alertă de vreme rea! Se recomandă evitarea a unei zone cheie

Este jale în România! Alertă de vreme rea! Se recomandă evitarea a unei zone cheie
Publicat de Bogdan Ungureanu la 20 noiembrie 2019, 20:45

Un avertisment de vreme rea a sosit, miercuri seară, din partea salvamontiştilor, care recomandă evitarea totală a unei zone timp de 4 – 5 zile, pentru a se evita situaţiile tragice.

Un avertisment de vreme rea a sosit, miercuri seară, din partea Salvamont România. ”Recomandăm evitarea traseelor de creastă a Masivului Bucegi”, au transmis salvamontiştii, având în vedere că temperatura acolo a ajuns deja la zero grade, iar vântul bate cu putere mare.

În postarea de pe pagina de Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont a fost relatat şi cazul unei călugăriţe din Timiş, care a vrut să ajungă la Sfinx, însă s-a rătăcit din cauza ceţii dense şi a fost găsită, după mai bine de o oră de căutări, în pragul hipotermiei.

Mesajul integral postat de Salvamont România este: „Avertisment de vreme rea pentru următoarele zile în Bucegi. Temperatura a ajuns deja la 0 grade, iar vântul la 35 m/s la rafală. Ceaţa densă este şi ea o mare problemă pentru amatorii de drumeţie. Astăzi la ora 11:05 o calugăriţă din Timiş, care voia să ajungă la Sfinx, s-a rătăcit între Babele şi Piatra Arsă. După mai bine de o oră de căutări, femeia a fost găsită în pragul hipotermiei şi a fost transportată de urgenţă la refugiul Baba Mare. Abia după două ore de încălzire controlată, femeia a putut fi coborâtă în siguranţă de pe munte. Aşadar grijă mare în următoarele 4, 5 zile. Recomandăm evitarea traseelor de creastă din Masivului Bucegi.”

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.