Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene sunt de acord cu îngheţarea fondurilor destinate Ungariei

Luni seara, mai mulți diplomați au declarat că marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene sunt de acord să înghețe miliarde de euro din fondurile de la bugetul blocului comunitar alocate Ungariei. Declarațiile au venit după ce a avut lot o reuniuni a reprezentanților permanenți ai statelor membre de la Bruxelles.

Faptul că Ungaria nu a adoptat suficiente măsuri împotriva corupției, a provocat îngrijorări la Bruxelles, care crede că fondurile Uniunii Europene nu sunt utilizate corespunzător în acestă țară.

Înainte, Comisia Europeană a actualizat o recomandare care spunea ca subvențiile alocate Ungariei să fie înghețate până când Guvernul de la Budapesta va îndeplini promisiunile de a respecta statul de drept. Amintim că fondurile respective au o valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro.

S-a ajuns la un compromis cu privire la fondurile care vor fi înghețate

Deoarece Ungaria a implementat deja unele măsuri cerute de Uniunea Europeană, s-a ajuns la un compromis care prevede ca doar aproximativ 6,3 miliarde de euro din subvenții să fie înghețate.

Pentru ca fondurile destinate Ungariei să fie înghețate este nevoie de votul unei majorități calificate, fiind vorba despre cel puțin 15 state membre UE din totalul de 27. De asemenea, aceste state, împreună, trebuie să alcătuiască cel puţin 65% din populaţia totală a Uniunii.

Agenția de presă DPA spune că acestă condiție prealabilă a fost atinsă după acordul în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi de luni şi urmează să fie oficializată într-o procedură scrisă înaintea summitului UE de joi de la Bruxelles.

Reformele promise de Ungaria

Planul Ungariei include un set de reforme și investiții care contribuie la abordarea eficientă a tuturor sau a unui subset semnificativ de provocări evidențiate în recomandările specifice de țară pentru 2019, 2020 și 2022 adresate Ungariei în cadrul semestrului european. Planul reprezintă un răspuns cuprinzător și echilibrat în mod adecvat la situația economică și socială a Ungariei.

Planul ungar alocă 48,1% din alocarea totală pentru măsuri care sprijină obiectivul privind clima. Se așteaptă ca măsurile incluse în plan să contribuie la obiectivele de decarbonizare și energetice identificate în Planul național privind energia și clima 2021-2030. Investițiile în sisteme solare rezidențiale și consolidarea rețelei electrice, combinate cu reforme cuprinzătoare, vizează facilitarea dezvoltării și conectării surselor de energie regenerabilă. Renovarea clădirilor va diminua impactul acestora asupra emisiilor globale de gaze cu efect de seră și va îmbunătăți calitatea aerului. Se preconizează că măsurile menite să facă transportul mai durabil, cum ar fi investițiile în sectorul feroviar, implementarea autobuzelor electrice și o reformă a sistemului de tarifare, vor avea ca rezultat un sector al transporturilor mai curat, mai inteligent, mai sigur și mai eficient.

De asemenea, planul Ungariei mai alocă 29,8% din alocarea totală pentru a sprijini tranziția digitală. Aceasta include măsuri de digitalizare și de îmbunătățire a educației și a administrației publice. Se preconizează că digitalizarea transporturilor, a energiei și a asistenței medicale va favoriza dezvoltarea economică pe termen lung. Planul îndeplinește toate criteriile relevante și se așteaptă ca niciuna dintre măsurile incluse în acesta să nu dăuneze în mod semnificativ mediului, în conformitate cu cerințele prevăzute în regulamentul privind mecanismul de redresare și de reziliență (RRF).

În plus, planul include un set cuprinzător de reforme instituționale esențiale pentru consolidarea statului de drept. Aceste reforme abordează recomandările specifice de țară adresate Ungariei în ceea ce privește statul de drept și servesc, de asemenea, la protejarea intereselor financiare ale Uniunii. De asemenea, se așteaptă ca acestea să îmbunătățească eficiența și reziliența economiei prin consolidarea luptei împotriva corupției, promovarea achizițiilor publice competitive și consolidarea independenței sistemului judiciar. Aceste reforme au fost transpuse într-un total de 27 de „super etape”, care trebuie să fie puse în aplicare în totalitate și corect înainte de a se putea efectua vreo plată în cadrul RRF către Ungaria, scrie Consiliul European.