Primiți un email de la ANAF? Nu-l deschideți! Este o capcană pentru datele voastre

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția asupra unei noi campanii de emailuri false trimise în numele instituției, de la adresa ion@impal.ro. Mesajele le spun oamenilor că ar exista „probleme” în declarațiile fiscale depuse și îi îndeamnă să urmeze anumiți pași pentru „remedierea situației”.

Instituția fiscală avertizează că aceste mesaje sunt tentative de fraudă și îi sfătuiește pe contribuabili să nu deschidă emailurile, să nu acceseze linkurile sau fișierele atașate și să nu trimită date personale ori bani.

ANAF reamintește că singurul canal sigur de comunicare este Spațiul Privat Virtual (SPV), disponibil gratuit, unde pot fi primite și trimise documente în siguranță. Pentru informații fiscale generale, cetățenii pot suna la Call Center ANAF: 031.403.91.60.

„ANAF atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției, de la adresa ion@impal.ro, prin care contribuabilii sunt anunțați de ”o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse”, iar pentru ”remedierea situației” trebuie urmați anumiți pași. Reiterăm următoarele: nu deschideți aceste emailuri și nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut; nu transmiteți date personale sau bani către conturile menționate!

Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția. De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 0314039160”, a transmis Fiscul.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) confirmă existența campaniei de emailuri false și le recomandă celor care au primit astfel de mesaje să verifice autenticitatea lor direct la instituție. Dacă cineva a oferit date sensibile sau a fost păgubit, trebuie să contacteze banca, să depună plângere la Poliție (inclusiv la petitii@politiaromana.ro) și să notifice DNSC la numărul 1911 sau prin pnrisc.dnsc.ro.

„🚨 Atenție! Campanie cu email-uri false în numele ANAF!
🔐 Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează cu privire la o nouă campanie de email-uri false, transmise în numele Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). În cadrul mesajelor, utilizatorii sunt anunțați de ”o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse.”
📩 Pentru ”remedierea situației” invocate, utilizatorilor li se transmite că trebuie să urmeze un set de pași prin care aceștia, de fapt, transmit atacatorilor date cu caracter sensibil sau date bancare.

🔑 Recomandări de securitate:
✅ Verificați autenticitatea mesajelor sau email-urilor de la o companie sau instituție printr-un canal de comunicare separat, mai ales dacă vi se solicită date sensibile sau efectuarea unor plăți.
✅ Raportați astfel de mesaje/email-uri către organizația implicată pentru a atrage atenția asupra fraudei.
✅Dacă ați furnizat date sensibile, contactați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliție (fizic sau la petitii@politiaromana.ro) și notificați DNSC (telefon 1911 sau prin pnrisc.dnsc.ro).
✅ Contribuiți la răspândirea acestor avertizări pentru a reduce șansele de succes ale tentativelor de fraudă!

🏢 Referitor la această campanie, ANAF transmite tuturor contribuabililor că serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția acestora gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția. Nu se vor solicita niciodată date sensibile prin email”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a DNSC.

Atenție și la adware

Specialiștii în securitate cibernetică atrag atenția că astfel de atacuri nu se limitează doar la emailuri false. Tot mai des, utilizatorii sunt expuși și la alte forme de amenințări online, cum ar fi programele de tip adware, care pot afecta dispozitivele și confidențialitatea datelor.

Adware-ul este un tip de software care afișează reclame intruzive, colectează informații despre activitatea online și, uneori, permite instalarea altor programe periculoase. Deși pare inofensiv, adware-ul poate încetini dispozitivele și pune în pericol confidențialitatea datelor.

Cum te protejezi?

  • instalează aplicații doar din surse sigure (Google Play, App Store etc.);
  • evită programele gratuite descărcate de pe site-uri necunoscute;
  • folosește un antivirus actualizat care detectează și adware;
  • verifică permisiunile acordate aplicațiilor;
  • curăță periodic extensiile din browser și șterge aplicațiile neutilizate.

„🧩 Adware-ul este un tip de software care afișează reclame intruzive, colectează date despre comportamentul online și, uneori, facilitează instalarea altor aplicații malițioase.
🕵️ Deși pare inofensiv la prima vedere, adware-ul poate afecta performanța dispozitivelor și compromite confidențialitatea datelor.
🔐 Recomandări:
🔹 Instalează aplicații doar din surse oficiale (Google Play, App Store etc.)
🔹 Evită descărcarea de software gratuit din surse nesigure
🔹 Utilizează un program antivirus actualizat care detectează și adware
🔹 Fii atent la permisiunile pe care le acorzi aplicațiilor
🔹 Curăță periodic extensiile din browser și șterge aplicațiile neutilizate
📌 Adware-ul nu este doar o sursă de reclame deranjante – este o potențială poartă de acces pentru amenințări mai serioase.
🚨 Fii atent la ce instalezi. Protejează-ți datele și dispozitivele”, informează sursa citată anterior.