Este cutremur total în PNL! Motivul pentru care a început mega scandalul momentului

Este cutremur total în PNL! Motivul pentru care a început mega scandalul momentului
Publicat de Claudiu Popa la 20 februarie 2020, 07:30

Intrarea fostului lider PSD Iaşi, Mihai Chirică, în tabăra liberală nu a fost privită cu ochi buni de toţi membrii partidului. Un important lider local a răbufnit la aflarea acestei veşti şi avertizează că acest lucru ar putea însemna o adevărată gaură neagră pentru filiala PNL Iaşi.

Un important lider local din Moldova, consilierul judeţean PNL Iaşi, Vasile Cotiugă, spune că intrarea lui Mihai Chirica în tabăra liberală este o greşeală cât ”o gaură neagră” din partea PNL şi va avea consecinţe grave.

Mesajul liderului local PNL Iaşi

”O greşeală cât o gaură neagră din partea PNL Iaşi! Este greu de crezut că unii liberali au crezut în sondajele care îl dau pe Chirica câştigător la Primăria Iaşi. Chirica are încă o încredere de 40 la sută doar din prisma calităţii lui de fost pesedist, căci sondajele respective au atins şi masivele grupuri de pesedişti din cartierele periferice ale Iaşiului. Dar, ca viitor candidat din partea PNL Iaşi va avea undeva sub 15 la sută. Va lua voturi doar de la cei care habar nu au de la ce partid va candida Chirica. Apoi, o altă greşeală a PNL Iaşi este că nu îşi dă seama că voturile pe persoana fizică Chirica nu se vor regăsi pe listele de la consiliul local sau consiliul judeţean ale PNL”, scrie pe Facebook Vasile Cotiugă.

”Personal, acolo unde am scuipat, eu nu voi pupa! Ci voi scuipa în continuare!”, a mai spus acesta.

Mihai Chirica a confirmat

Mihai Chirica a confirmat, miercuri, că va candida la alegerile locale din partea PNL, după ce anterior au apărut informații pe surse că liderii PNL își bazează strategia pentru primăria Iași cu actualul primar. Însă, în comunicatul de presă, edilul ales din partea PSD nu menționează dacă se va înscrie în PNL.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași a transmis următoarea declarație de presă din partea primarului Mihai Chirica:

„În această perioadă, fiecare partid și-a terminat sondajele de opinie și analizele politice. Este firesc să apară discuții și propuneri politice. Mă bucur să constat că toate analizele sociologice pe Municipiul Iași arată că există un grad mare de satisfacție al ieșenilor față de proiectele mele și ale Primăriei.

În fiecare zi a mandatului de primar m-am considerat în primul rând primarul ieșenilor, indiferent de opțiunea politică personală a fiecărui cetățean.

Proiectele Iașului sunt și trebuie să fie prioritatea mea și a oricărui partid politic responsabil, nu orgoliile politice personale. De aceea, în mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.

Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.

Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.