E.ON a vândut cehilor toate centralele pe cărbune și gaze din Italia

E.ON a vândut cehilor toate centralele pe cărbune și gaze din Italia
Publicat de Valentin Vioreanu la 12 ianuarie 2015, 15:08

Grupul german de utilităţi E.ON, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat luni că a ajuns la un acord privind vânzarea centralelor sale pe cărbune şi gaze naturale din Italia către compania cehă Energeticky a Prumyslovy Holding (EPH), preţul tranzacţiei nefiind dat publicităţii, transmite Reuters.

Acordul priveşte capacităţi de generare cu o putere de 4.500 de megawaţi fiind vizate o centrală pe cărbune din Sardinia şi şase centrale pe bază de gaze naturale din Italia continentală şi Sicilia. Cele două companii estimează că tranzacţia va fi finalizată în al doilea trimestru al acestui an, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor europene din domeniul concurenţei. 



'Activităţile noastre de generare convenţională din Italia sunt active foarte performante. În EPH am găsit un cumpărător care este angajat să investească în dezvoltarea şi viitorul pe termen lung al acestor active' a declarat directorul general de la E.ON, Johannes Teyssen. 'Continuăm să evaluăm şi alte posibile vânzări ale activităţilor noastre din Italia', a adăugat însă Johannes Teyssen. 



Energeticky a Prumyslovy Holding (EPH) este un grup energetic vertical integrat care deţine şi gestionează mai multe active energetice în Cehia, Slovacia, Germania şi Polonia. 



În România, compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, şi-a început activitatea la data de 1 ianuarie şi operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa 3 milioane de clienţi.

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.