Grupul auto francez Renault a anunţat ieri că divizia sa financiară RCI Banque va intra pe piaţa bancară din Marea Britanie, unde va lansa o bancă de economii, transmite Reuters. Noua bancă, denumită RCI Bank, va demara luni activitatea şi va oferi deponenţilor britanici posibilitatea deschiderii unor conturi de economii cu o dobândă de 1,5%, precizează Renault într-un comunicat de presă, care confirmă o informaţie publicată anterior de Financial Times. Fondurile deponenţilor vor fi utilizate pentru a finanţa achiziţia de autoturisme mărcile Renault, Nissan, Dacia, Datsun şi Infiniti în Marea Britanie.

'Banca de economii din Marea Britanie reprezintă un nou pas în strategia noastră de a ne asigura 30% din finanţare de pe urma depozitelor de retail', a declarat directorul RCI Banque, Gianluca De Ficchy. Potrivit Renault, RCI Bank este singura filială a unui constructor auto care oferă o bancă de economii în Marea Britanie, grupul precizând însă că în cursul acestui an vor fi lansate şi alte produse. Lansarea RCI Bank urmează unor lansări similare pe pieţele din Franţa, Germania şi Austria. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Sursa: AGERPRES

Te-ar putea interesa și: