„Cu această transformare, aliniem imaginea corporativă a Enel cu schimbările care au loc atât în interiorul companiei, cât și cu evoluția accelerată pe care o conducem în industria energetică”, a declarat Francesco Starce, CEO și Director General al Grupului Enel. Conceptul de Open Power presupune să fii mai mult decât un simplu producător și distribuitor de energie electrică. Înseamnă să valorificăm infrastructura noastră, prin schimbul de cunoștințe, asfel încât să extindem gama de utilizare, iar în același timp să colaborăm cu clienții, partenerii și alte grupuri de interese pentru a crea un mediu benefic ce ajută la protejarea și securizarea investițiilor”, a declarat Francesco Starce, CEO și Director General al Grupului Enel.

În România, Enel deţine 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.