Liderii UE au decis elaborarea unor mecanisme de solidaritate financiară în domeniul energiei

Liderii statelor membre UE au decis vineri, 7 octombrie 2022, „implementarea unor mecanisme de solidaritate financiară la nivel european” pentru a face față scumpirii energiei asociată crizei războiului din Ucraina. Anunțul a fost făcut de către președintele Franței, Emmanuel Macron, la finalul reuniunii informale a Consiliului European.

El a precizat, totodată, că Comisia Europeană „va lucra şi va lua decizii foarte concrete în următoarele zile şi în următoarele săptămâni”, până la summitul oficial al Consiliului European de pe 20-21 octombrie 2022.

„Ceea ce am decis este rezultatul unei solidarităţi şi unităţi veritabile. Ca să fiu foarte clar: trebuie să reacţionăm în mod unitar pentru a transmite acelaşi mesaj în sensul reducerii preţurilor la gaz şi la electricitate, va fi un mecanism complementar, vrem să aplicăm rapid mecanisme de solidaritate financiară europeană.

Această solidaritate, atinsă prin consens, a fost destul de amplă; nu vor fi mecanisme de subvenţionare, ci mecanisme de garanţii sau de creditare care să corespundă mecanismelor pe care le-am decis în momentul crizei COVID-19, care să permită reducerea presiunilor asupra statelor membre, fragile din punct de vedere financiar, dar şi să evităm fragmentarea Europei în contextul presiunilor (…)”, a explicat Emmanuel Macron, în cadrul unei conferinţe de presă transmisă de postului francez de televiziune BFMTV.

CE a criticat planul Germaniei privind compensarea preţurilor la energie

În cadrul summitului de la Praga, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat planul Germaniei privind compensarea prin subvenţii de 200 de miliarde de euro a preţurilor la energie. La rândul său, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, susţinut de către cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a reproșat că Bruxelles-ul nu a eliberat nicio soluție comunitară pentru criza energetică.

Ursula von der Leyen a spus că este important ca toate companiile să aibă şanse egale de a participa pe piaţa comunitară. Potrivit spuselor sale, competiţia trebuie să se bazeze doar pe calitate, nu pe subvenţii, relatează publicaţiei germană Der Spiegel.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Ursula von der Leyen evidenţiase importanţa „menţinerii pieţei unice europene şi a unui spaţiu care să asigure condiţii concurenţiale egale”.

Guvernul de la Berlin a anunţat, săptămâna trecută, un plan de plafonare a preţurilor la energie, urmând să fie alocată suma de 200 de miliarde de euro. Comisarul UE al Economiei, Paolo Gentiloni, și comisarul UE pentru Piața Internă, Thierry Breton, au criticat acest plan deoarece generează „semne de întrebare”.

„Alte state membre nu au acelaşi spaţiu de manevră din punct de vedere bugetar”, au spus ei, indicând riscuri privind perturbarea sistemului concurenţial comunitar, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung.