Din comitet fac parte 12 oficiali guvernamentali, printre care ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul economiei, Ion Ariton, ministrul mediului, Lazlo Borbely și secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene Bogdan Mănoiu. Potrivit deciziei semnate în 30 noiembrie, comitetul are ca principal obiectiv supervizarea activităţii de gestionare a vânzării certificatelor de emisii cu efect de seră.

În motivarea documentului este invocat un memorandum guvernamental pentru „Asumarea responsabilităţilor ce decurg din implementarea licitaţiilor de certificate de emisii cu efect de seră”. De altfel, din comitet mai face parte şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Cristina Trăilă. În luna august, Comitetul ONU de Conformare al Protocolului de la Kyoto a confirmat suspendarea de la tranzacţionare a certificatelor de emisii, ca urmare a neconformităţilor identificate la nivelul Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES 2010), transmis în anul 2010 de România.

Această decizie finală a Comitetului de Conformare a confirmat concluziile preliminare adoptate în data de 8 iulie 2011. Potrivit acestora, România trebuie să asigure derularea şi dezvoltarea măsurilor menite să asigure îndeplinirea adecvată a tuturor activităţilor şi funcţiunilor specifice inventarului naţional şi sistemului naţional pentru estimarea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră (GES).  Totodată, decizia finală confirmă suspendarea eligibilităţii României de a participa la mecanismele flexibile în baza articolelor 6, 12 şi 17 ale Protocolului de la Kyoto, până la rezolvarea neconformităţilor identificate. Suspendarea eligibilităţii a intrat în vigoare la comunicarea deciziei.

În aceeaşi decizie, Comitetul apreciază angajamentul României de consolidare a sistemului naţional/îmbunătăţire a INEGES, angajament evidenţiat de informaţiile pe care România le-a prezentat în cele doua întâmpinări scrise adresate Comitetului de Conformare, precum şi de îmbunătăţirile recente ale inventarului naţional, cuprinse în varianta revizuită a INEGES, care a fost trimisă Secretariatului UNFCCC în luna august 2011.

Pe 22 noiembrie, ministrul mediului, Lazslo Borbely, a susţinut că România ar putea relua din luna martie 2012 vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. „Acum, vestea cea bună este că am avut un raport preliminar la Comisia de la Bonn şi vom avea un al doilea raport până la sfârşitul lui ianuarie. Opinia comisiei a fost că România a făcut acei paşi pe care trebuia să-i facă pentru a pune la punct inventarul acesta de transmitere şi eu sper că în luna martie vom putea relua vânzarea certificatelor”, a spus Borbely. Însă, el a subliniat că nu vom putea vinde în 2012 toate certificatele, care în prezent reprezintă circa 300 de milioane de unităţi, iar în acest context se doreşte o compensare pentru unităţile care îşi pierd valabilitatea după 2012.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: