Rapoartele de lucrări nu sunt obligatorii, chiar dacă au fost prevăzute prin contract, în condițiile în care contribuabilul probează prin mijloace de probă efectivitatea prestării serviciilor, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia definitivă favorabilă a fost obținută de echipa de avocați a Băncilă, Diaconu și Asociații, compusă din Emanuel Băncilă și Andrei Boian.
Aceștia au reușit să demonstreze că nu există o situație de dublare a serviciilor atunci când au fost angajați prestatori de servicii suplimentari în condițiile în care contribuabilul avea deja un departament propriu de vânzări. Printr-un raport de expertiză administrat în cauză s-a dovedit legătura de cauzalitatea între serviciile de vânzări prestate suplimentar si creșterea cifrei de afaceri.
Decizia luată de ÎCCJ privind formalismul ANAF
Un operator important din industria materialelor de construcții care avea departament propriu de vânzări a procedat și la angajarea de subcontractori, pentru a-și asigura creșterea cifrei de afaceri în relația cu anumiți distribuitori – fără a desființa departamentul de vânzări intern al companiei.
Organele fiscale, cu ocazia desfășurării inspecției fiscale, au refuzat recunoașterea caracterului deductibil al acestor cheltuieli legate de prestarea unor servicii suplimentare de vânzări în afara departamentului propriu de vânzări al Societății și a TVA aferentă, motivat de faptul că deja exista un departament propriu de vânzări, și nu se poate determina dacă creșterea cifrei de afaceri în relația cu distribuitorii, pentru care au fost angajați prestatori de servicii suplimentari a fost generată de serviciile prestate de către aceștia din urma sau de către angajații din propriul departament de vânzări.
Mai mult, conform contratului de prestări servicii, se indica în mod clar obligativitatea întocmirii unor rapoarte de lucrări pentru decontarea serviciilor, ceea ce nu s-a întâmplat.
Formalismul excesiv al ANAF pierde teren în fața contribuabililor
Atât în cadrul inspecției fiscale, cât și în cadrul contestației, Societatea a prezentat suficiente documente care probau, pe de o parte, faptul că serviciile au fost efectiv prestate, iar pe de altă parte, faptul că în relația cu distribuitorii pentru care s-a dispus externalizarea parțială a departamentului de vânzări a fost înregistrată creșterea cifrei de afaceri tocmai datorită acestei externalizări parțiale, totuși organele fiscale și-au menținut poziția în ceea ce privește refuzul recunoașterii caracterului deductibil al cheltuielilor și a TVA aferentă.
În același timp, referitor la susținerile organelor fiscale conform cărora compania avea un departament de vânzări intern, Curtea de Apel București a accentuat obligația organelor fiscale de a respecta principiului libertății de gestiune care acordă companiei dreptul de a decide în privința raporturilor contractuale pe care le angajează.
”Formalismul excesiv al ANAF continua să piardă teren prin soluțiile succesive date de instanțele de judecată în favoarea contribuabililor. Cu toate acestea, nu se observă o schimbare de optică în abordarea echipelor de inspecție fiscală pe această temă” – a declarat Emanuel Băncilă, partenerul coordonator al departamentului de Controverse și Inspecții Fiscale al Băncilă, Diaconu și Asociații.
