Elveţia ar putea suprima 10.000 locuri de muncă din sectorul bancar

Elveţia ar putea suprima 10.000 locuri de muncă din sectorul bancar
Publicat de CAPITAL la 28 august 2011, 14:16

Aproximativ 10.000 de locuri de muncă din sectorul bancar elveţian, adică 10 % din total, sunt ameninţate, a apreciat un fost vicepreşedinte al Asociaţiei băncilor străine din Elveţia, Eduardo Leemann, citat de publicaţia „Sonntag Zeitung”, informează duminică AFP.

”Mă aştept, de acum până la sfârşitul anului viitor, la suprimarea a aproximativ 10 % din posturile din sectorul bancar elveţian”, a afirmat bancherul, care este director general al Falcon Private Bank.

Potrivit preşedintelui Neue Helvetische Bank, Thomas Matter, cele mai ameninţate de reducerile de personal sunt filialele elveţiene ale băncilor franceze şi italiene.

AFP reaminteşte că două mari bănci elveţiene, UBS şi Credit Suisse, au anunţat, recent, desfiinţarea a 3.500, respectiv 1.500 de locuri de muncă.

Favorizat, multă vreme, de secretul bancar, care atrăgea numeroase capitaluri străine ce voiau să scape de fiscul din ţările lor de origine, sectorul bancar elveţian se resimte din cauza crizei prelungite a pieţelor financiare, precum şi de încheierea perioadei banilor negri, comentează publicaţia menţionată.

Două acorduri fiscale, semnate recent cu Germania şi Marea Britanie, prevăd taxarea veniturilor ascunse plasate în conturi elveţiene. Acordurile, care protejează identitatea clienţilor, afectează băncile elveţiene, obligate să joace rol de preceptor. Prin urmare, multe capitaluri părăsesc Elveţia, în contextul în care deja, între 2007 şi 2011, capitalurile private străine din această ţară s-au înjumătăţit.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.