Musk susține că această categorie de angajați reprezintă un afront la adresa celor care trebuie să se prezinte zilnic la locul de muncă.

„Sunt convins că oamenii sunt mai productivi atunci când vin, fizic, la locul de muncă”, a afirmat Musk într-un interviu pentru CNBC, potrivit HindusTimes.

Musk s-a referit la angajații din tehnologie ca fiind „clase de laptopuri care trăiesc în La La Land” și consideră că este ipocrit ca ei să lucreze de acasă în timp ce se așteaptă ca lucrătorii din alte servicii să vină zilnic la muncă. Pe măsură ce , aparent, productivitatea a scăzut, iar așteptările investitorilor au crescut, mulți șefi de companii, inclusiv de la Amazon și Salesforce, au cerut angajaților să se întoarcă la birouri.

Este greșit din punct de vedere moral

”Ei cer celorlalți să nu lucreze de acasă, în timp ce chiar ei fac asta”, a spus Musk, care crede că este și o problemă de moralitate. ”Nu este doar o chestie de productivitate. Cred este greșit din punct de vedere moral”, susține șeful Tesla. El ar vrea ca oamenii să fie prezenți, fizic, la birou, cel puțin 40 de ore pe săptămână. Comentariile lui vin în contextul în care, după doi ani de pandemie și de lucru de acasă, un număr tot mai mare de companii au început să ceară personalului să vină la birou mai des. Recent, managerul de active BlackRock a chemat angajații înapoi la birou, timp de patru zile pe săptămână.

Munca de-acasă nu mai e în trend

Un raport al Biroului de Statistică a Muncii (BLS) a analizat starea muncii la distanță în 2022. Datele au arătat că procentul companiilor în care munca de acasă a continuat și după pandemie a crescut vertiginos anul trecut. O tendință care pare să nu mai continue mult, în condițiile în care multe companii recurg la tot felul de formule pentru a-și aduce angajații înapoi, în birouri, conform WEF.

Potrivit unui nou raport al Biroului de Statistică a Muncii, citat de The Wall Street Journal, 72,5% dintre unitățile din sectorul privat chestionate în perioada 1 august-30 septembrie 2022 au lucrat foarte puțin sau deloc de la distanță. Acesta este un salt semnificativ față de 2021, când 60,1% dintre unitățile chestionate între iulie și septembrie 2021 au raportat că au lucrat puțin sau deloc de la distanță. 11,1% dintre aceste unități au avut toți angajații lucrând de la distanță tot timpul, pe baza datelor din august până în septembrie 2022. U procent mai mare decât cel de 10,3%, din perioada iulie- septembrie 2021.

Schimbare radicală de atitudine pe piața muncii

Datele arată clar o schimbare de atitudine care se conturează pe piața muncii. Pe măsură ce disponibilizările în masă au început să afecteze anumite sectoare, companiile încep să ceară, insistent, ca oamenii să se întoarcă, fizic, la muncă. Dacă anul 2021 a fost marcat de „Marea Demisie”, cu angajați care au cerut mai mult și au și primit ce au cerut, 2022 a fost anul în care angajatorii au reușit să se impună, făcându-i pe angajați să aleagă între a rămâne fără job sau a reveni, imediat, fizic, la muncă. În timp ce companiile din anumite sectoare au avut mai multe șanse ca angajații lor să lucreze de la distanță foarte rar sau niciodată, în comparație cu alte industrii, cum ar fi sectorul de cazare și servicii de alimentație și sectorul resurselor naturale și minerit, au existat și câteva industrii în care munca numai de la distanță a rămas bătută-n cuie.