Ordinul comun semnat de ministrul Educației și ministrul Sănătății care permite întoarcerea elevilor la școală dacă rata de infectare din localitate este mai mică e 1 la mie a fost publicat în Monitorul Oficial. Decizie prevede că toți elevii vor putea participa la cursuri chiar de mâine. Dar decizia finală o vor lua Comitetele pentru Situații de Urgență din țară.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că părinții care se tem să își trimită copiii la școală pot alege ca elevii să participe la ore, în continuare, doar online.

”Noi am făcut ceea ce a ținut de noi să creăm cadrul legal, ministrul Educației și ministrul Sănătății, pentru ca acest Comitet municipal al municipiului București pentru Situații de Urgență și alte Comitete județene pentru Situații de Urgență să poată decide adaptat la realități. Deci am dat libertate.

Sorin Cîmpeanu, informații importante despre elevii cu simptome de COVID

Elevilor care prezintă simptome specifice de orice fel li se recomandă să nu intre în comunitate, care au vulnerabilități medicale sau alte motive întemeiate, vor trebui să aibă asigurat procesul de învățare online. Teama exagerată este o vulnerabilitate”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

De altfel, ministrul a anunțat anterior că numărul elevilor care vor merge la școală de luni va fi cu 200.000 mai mare ca săptămâna anterioară. Sorin Cîmpeanu a menționat că a solicitat ca unitățile de învățământ să păstreze programul decalat, pentru a evita aglomerația. În cursul zilei de vineri, atunci când s-a stabilit în ce scenariu vor merge elevii din fiecare localitate la școală, 654 de localități erau în scenariul galben, ceea ce înseamnă că peste 300.000 de elevi vor continua cu școala online de luni. Restul de circa 2,6 milioane de elevi vor putea merge la școală cu prezență fizică.

„Renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție, cu excepția spațiilor aglomerate, face parte din Hotărârea de Guvern. Am transmis către toate şcolile recomandarea, solicitarea de a se păstra regula programului decalat, deci implicit şi a pauzelor decalate astfel încât în şcoli să nu se creeze aglomerări care să impună obligativitatea purtării măştii de protecţie. În aceste condiţii se poate renunţa la obligativitatea măştii de protecţie în curtea şcolii”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Sursa foto: Dreamstime