Efectul Brexit: Zenofobia a crescut infracţiunile în Anglia cu 500% într-o săptămână
Numărul infracţiunilor motivate de ură, inclusiv câteva agresiuni, raportate online poliţiei britanice a crescut în Marea Britanie cu peste 500% în decurs de o săptămână după ce britanicii au votat ca ţara lor să iasă din Uniunea Europeană (UE), a anunţat joi un şef din cadrul poliţiei, informează Reuters.
Numărul de infracţiuni motivate de ură care au fost raportate poliţiei prin intermediul portalului său online – una dintre modalităţile în care incidentele pot fi anunţate – a fost de 331 după acest vot, comparativ cu media săptămânală de 63, a declarat Sara Thornton, preşedintele Consiliului Naţional al Şefilor din Poliţie.
Creşterea confirmă relatările privind abuzuri la adresa musulmanilor şi est-europenilor după referendum, în cadrul căruia îngrijorarea cu privire la imigraţie i-a determinat pe mulţi să voteze în favoarea Brexitului.
'Am fost şocată şi dezgustată de unele cazuri de abuz rasial sau împotriva imigranţilor care au fost raportate săptămâna aceasta', a subliniat Thornton într-o declaraţie postată online. 'Migranţii au raportat atacuri verbale, comentarii negative din social media, inclusiv limbaj xenofob, pliante anti-imigraţie şi, în număr foarte limitat, atacuri fizice', a adăugat ea.
Voci critice îi acuză pe unii din tabăra pro-Brexit că au alimentat xenofobia şi rasismul, ca parte a mesajului conform căruia ieşirea din UE i-ar permite Marii Britanii să stopeze imigraţia ilegală, pe care mulţi britanici o consideră cauza presiunii care este pusă pe locurile lor de muncă şi serviciile publice.
Potrivit lui Thornton, toate forţele de poliţie din Marea Britanie vor fi de acum obligate să prezinte săptămânal date cu astfel de infracţiuni, pentru a se putea crea o imagine clară cu privire la amploarea acestui fenomen.
Miercuri, premierul David Cameron a promis că va reduce numărul infracţiunilor motivate de ură, după ce mai mulţi parlamentari şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidente de acest gen care au avut loc în regiunile lor. Problema a fost pusă, de asemenea, în timpul reuniunii dintre liderii UE de la Bruxelles.
Guvernul de la Londra a promis fonduri suplimentare pentru a pune capăt infracţiunilor motivate de ură, pentru a îmbunătăţi modalităţile de raportare a agresiunilor şi a asigura securitatea pentru instituţiile potenţial vulnerabile.
Cu o săptămână înainte de referendum, parlamentarul laburist Jo Cox, puternică susţinătoare a rămânerii în UE, a fost împuşcată mortal în districtul său electoral din nordul Marii Britanii.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




