Metodele de predare a limbii si culturii franceze s-au schimbat mult de cand in cladirea din centrul Capitalei veneau ,,demoazelele,, de familie buna sa invete literatura, stiinte si bune maniere. scoala Centrala este primul liceu bilingv franco-roman infiintat dupa 1990. Elevii de aici au mai multe ore de franceza decat oriunde: cinci-sapte pe saptamana, plus inca o ora de istorie, geografie si civilizatia Frantei. ,,Mai tarziu, multi dintre ei pot fi regasiti in facultati orientate pe filiera francofona (cum exista la ASE, stiinte Politice, Drept sau Constructii), cu burse la universitati din Franta si cu sanse de angajare in companii franceze,,, spune directoarea scolii, Svetlana Bodnaras.
Din primavara acestui an, invatamantul bilingv spre filierele francofone va fi reformat, Serviciul Cultural de la Ambasada Frantei si Ministerul Invatamantului din Romania desfasurand un proiect pilot de reabilitare. Daca pana acum elevii trebuiau sa dea in cursul liceului o proba suplimentara pentru a primi atestatul de limba, noul proiect va modifica bacalaureatul astfel incat sa fie foarte asemanator celui organizat in Franta. ,,Nu va mai fi nevoie de atestat, dar probele, mai numeroase, vor fi asimilate cu trei unitati din cele patru ale Diplomei Aprofundate de Limba Franceza (DALF), pe care o elibereaza Institutul Francez in urma unor examene. Dupa bacalaureat, elevii nu vor mai sustine probe decat pentru ultima unitate,,, explica doamna Bodnaras, precizand ca structura programei scolare se va modifica radical. Proiectul va fi urmat de zece scoli din tara.
stirea TV de ieri, lectia de astazi

Pentru proiecte francofone, Scoala Centrala a obtinut in decursul timpului mai multe finantari. 90.000 de franci de la Agentia Interguvernamentala a Francofoniei (AIF) au ajutat la crearea unei retele de calculatoare conectate la Internet, destinate comunicarii intre tinerii francofoni din toata lumea, in timp ce Serviciul Cultural Francez a finantat un centru de documentare. Tot AIF a instalat un centru de limbi straine, VIFAX, care permite o metoda de predare diferita de cea clasica. Nu exista manuale. Lectiile sunt facute, pornind de la jurnalele de stiri, de catre un institut specializat din Bordeaux, care le trimite tarilor abonate prin video, Internet sau fax. ,,E mai interesant cand ai si imaginea si textul, cand elevul vede ca stirea de ieri a devenit lectia de azi,,, spune directoarea scolii.
Mai rare au devenit, din cauza restrictiilor bugetare din Franta, parteneriatele in care lectori francezi vin sa predea in Romania. Elevii romani au fost, insa, in cateva randuri la licee franceze, iar profesorii au ajuns la cursuri de formare in Franta. Un interes mare exista in Franta pentru pregatirea profesorilor din discipline tehnice, insa predarea acestora in franceza ar putea pune probleme elevilor nevoiti sa dea bacalaureatul in limba romana.