Pe de altă parte, a indicat Medvedev, Trump ar trebui să nu uite „cât de periculoasă poate fi legendara ‘Mână Moartă/Perimetr”, o referire la un sistem secret de comandă automat al Rusiei/URSS conceput pe vremea Războiului Rece pentru a lansa imediat rachete nucleare dacă conducerea țării este eliminată într-un atac inamic surpriză, potrivit EVZ
«Mâna moartă» este un fel de armă a ultimei instanțe. Dispozitivul este menit să lanseze automat o salvă de rachete nucleare contra SUA sau a altui inamic, chiar dacă întregul comandament militar rusesc este distrus. Altfel spus, este un mecanism care garantează o ripostă inevitabilă, lucru care ar trebui, teoretic, să descurajeze primul atac inamic.
Existența acestui sistem, dezvăluită în 2009 de jurnalistul David Hoffman de la Washington Post, a fost în parte recunoscută de foști înalți responsabili sovietici după căderea URSS, dar funcționarea lui precisă nu este cunoscută. Se presupune că ar fi vorba de o serie de captori care detectează radiațiile, undele seismice și semnale de comunicații pentru a confirma un atac nuclear în curs.
Coregrafia diplomatică a Casei Albe
Medvedev a declanșat furia lui Trump care a ordonat ca două submarine cu încărcătură nucleară (rachete balistice intercontinentale) să fie dislocate undeva în apropierea Rusiei. Medvedev a devenit unul dintre cei mai declarați susținători anti-occidentali ai Kremlinului de când Rusia a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în 2022.
Criticii Kremlinului îl ridiculizează numindu-l o ”minge iresponsabilă”, deși unii diplomați occidentali spun că declarațiile sale ilustrează gândirea din cercurile de elaborare a politicilor de rang înalt ale Kremlinului. Kremlinul a răspuns, de asemenea, la anunțul lui Trump din 1 august încercând să minimizeze rolul lui Medvedev în procesul decizional rus, pentru a obtura rolul pe care Medvedev îl joacă în eforturile de informare ale lui Putin care vizează Occidentul.
Peskov a susținut pe 4 august că oficialii ruși, inclusiv Medvedev, au evaluări diferite asupra evenimentelor actuale, dar că președintele rus Vladimir Putin determină singur politica externă a Rusiei.
Statele Unite au deja submarine nucleare capabile să atace Rusia, dar ordinul lui Trump a provocat o reacție: președintele rus Vladimir Putin a declarat că „toată lumea ar trebui să fie foarte, foarte atentă cu retorica nucleară”.
Rusia a lansat atacuri puternice cu rachete și drone asupra Ucrainei la sfârșitul săptămânii trecute, în urma ultimatumului lui Trump, ucigând treizeci și una de persoane.
Sâmbătă noaptea, dronele ucrainene au lovit un depozit de petrol rusesc în orașul sudic Soci. Steve Witkof, în calitate de trimis special în Orientul Mijlociu, este și reprezentantul lui Trump în negocierile dintre Israel și Hamas, în cadrul cărora a vizitat Tel Aviv, Israel, sâmbătă, 2 august, unde s-a întâlnit cu familiile captivilor deținuți în Gaza.
El urmează să plece în Rusia la o întâlnire cu Vladimir Putin. Când scriu aceste rânduri urmează ca întâlnirea să aibă loc miercuri sau joi (6 sau 7 august) înainte de termenul limită de vineri pentru realizarea de progrese în ceea ce privește încheierea războiului din Ucraina.
La Kiev, există puține așteptări ca Witkoff să facă un progres cu Putin, dar există speranța că retorica schimbată a lui Trump și poziția mai dură față de Moscova ar putea duce la o schimbare reală a sprijinului SUA pentru Ucraina. Trump a intrat în funcție convins că poate face un acord cu Putin, dar în ultimele săptămâni pare să fi devenit din ce în ce mai frustrat de acțiunile Rusiei.
Joi, 31 iulie, el a descris atacurile continue ale acesteia asupra zonelor civile din Ucraina ca fiind „dezgustătoare”. Nimeni nu știe dacă anunțul lui Trump, referitoar la submarinele nucleare, a dus la o schimbare reală a pozițiilor submarinelor americane. În teorie, acestea nu ar trebui repoziționate, deoarece submarinele nucleare pot ataca ținte situate la mii de kilometri distanță.
Cu toate acestea, amenințarea a venit ca parte a coregrafiei diplomatice americane. Medvedev a criticat această abordare într-o postare în limba engleză pe X, pe 28 iulie. „Trump joacă jocul ultimatumului cu Rusia: 50 de zile sau 10… Ar trebui să-și amintească 2 lucruri: 1. Rusia nu este Israel și nici măcar Iran; 2. fiecare nou ultimatum este o amenințare și un pas spre război. Nu între Rusia și Ucraina, ci cu propria țară”, a scris el, adăugând, referindu-se la porecla pe care Trump o folosește pentru predecesorul său democrat, Joe Biden: „Nu mergeți pe calea Somnorosului!”
Ce înseamnă ordinul lui Trump referitor la submarinele nucleare?
Pe înțelesul tuturor celor care asculta sau citesc acest material: aceasta este prima dată când președintele Trump i-a acordat o atenție deosebită lui Dmitri Medvedev, dar aceste comentarii sunt normale pentru fostul președinte rus. Tweet-ul în cauză este de fapt blând în comparație cu cele anterioare; de exemplu, refrenul său tipic despre un al Treilea Război Mondial care este iminent.
Oficialii americani de nivel înalt, de obicei, nu interacționează retoric cu Medvedev, darămite să adopte politici bazate pe tweet-urile sale. Ordinul lui Trump în sine nu este semnificativ din punct de vedere tactic; submarinele clasei Ohio ale Marinei SUA sunt deja pe mare în serviciul triadei nucleare americane răspândite pe mările și oceanele lumii.
Însă mișcarea lui Trump promovează tema recentă a unei înăspriri a politicii față de Rusia, evidentă și în recentele amenințări comerciale la adresa Indiei, amânarea termenului limită pentru ca Rusia să se angajeze în acțiuni de bună-credință pentru a pune capăt luptelor din Ucraina (care, întâmplător, au precipitat tweet-urile lui Medvedev pe câmpul de luptă) și amenințarea cu noi sancțiuni secundare și tarife împotriva Rusiei. Termenul limită pentru ca Rusia să ia aceste măsuri este în prezent 7 sau 9 august, în funcție de care dintre cele „10 sau 12 zile” alese președintele Trump să le ia în considerare.
S-a schimbat Donald Trump?
Nu, Donald Trump negociază până în ultima clipă. Deși amenință, încă mai are răbdare cu Putin. Consilierul lui Trump, Stephen Miller, a declarat că este „inacceptabil” ca India să continue să finanțeze războiul Rusiei prin cumpărarea de petrol. Trump a amenințat recent cu sancțiuni pentru importatorii de petrol rusesc și a invocat comerțul cu petrol al Indiei cu Rusia ca justificare pentru aplicarea unui tarif de 25% – mai mare decât cel pentru alți parteneri majori din SUA.
Oficialii indieni au declarat că speră să negocieze reducerea acestor taxe. Dar nu au dat semne în weekend că vor înceta să mai cumpere petrol rusesc. Un alt cumpărător important de petrol rusesc este China. Oficialii chinezi au sugerat, de asemenea, în ultima săptămână că nu vor înceta achizițiile de petrol rusesc. Indiferent ce se întâmplă Rusia merge înainte în Ucraina. Separat de SUA, Bruxelles-ul se pregătește să impună sancțiuni împotriva Chinei pentru implicarea sa în sprijinirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Măsura vine în urma unui raport Reuters din iulie, conform căruia motoare de drone fabricate în China au fost expediate pe ascuns în Rusia prin intermediul unor companii-paravan, etichetate drept „unități de refrigerare industrială”, pentru a evita sancțiunile occidentale. Cu toate acestea, Rusia nu este Coreea de Nord. Vineri, 1 august 2025, Putin a răspuns indirect mișcărilor lui Trump, pentru prima dată de la ultimatumul său de luni.
„Toate dezamăgirile provin din așteptări umflate”, a spus el, în timpul unei întâlniri cu omologul său belarus, Alexander Lukașenko, lângă Sankt Petersburg. „Pentru a rezolva problema pe cale pașnică, avem nevoie de conversații profunde, nu în public, ci în tăcerea unui proces de negociere.” Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Putin se va întâlni cu Zelenski când experți vor stabili toate elementele necesare încheieri unui acord de pace.
Putin a reiterat, de asemenea, angajamentul Rusiei față de o soluționare pașnică a crizei ucrainene, menționând că Moscova a propus, în acest scop, înființarea a trei grupuri de lucru cu Kievul. Întrebat dacă Ucraina a răspuns la propunerea Rusiei pentru aceste grupuri, Putin a confirmat că reacția inițială a Kievului a fost pozitivă.
Președintele rus a evidențiat, de asemenea, rezultatele a trei runde de discuții cu Ucraina, desfășurate la Istanbul din luna mai, spunând că „multe probleme umanitare au fost rezolvate datorită acestui lucru”. Întrebat dacă condițiile Rusiei pentru un armistițiu pe termen lung sunt încă valabile, Putin a confirmat că acestea rămân neschimbate. Deci discutăm despre aceleași propuneri care duc practic la capitularea Ucrainei. „De fapt, acestea sunt mai degrabă obiective decât condiții, așa cum am definit obiectivele Rusiei.
Până de curând, am auzit că nimeni nu înțelegea ce își dorea Rusia. Așa că, în iunie anul trecut 2024, în timpul unei întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului de Externe, am expus totul clar”, a detaliat el. Obiectivul principal, a subliniat el, este eliminarea „cauzelor profunde care au dat naștere acestei crize”, numind acest lucru „fundamental”.
Pe scurut cerințele sunt:
(1) recunoașterea internațională a anexărilor teritoriale urmând ca Ucraina să se retragă complet din regiunile Donetsk, Luhansk, Herson și Zaporizhia — inclusiv din zonele pe care Rusia nu le controlează efectiv — și să le recunoască oficial ca teritoriu rusesc;
(2) neutralitate și fără NATO- Ucraina trebuie să renunțe oficial la intenția de a adera la NATO şi să devină o țară neutră, fără alianțe militare viitoare;
(3) ridicarea sancțiunilor și deblocarea activelor rusești-vestul trebuie să elimine sancțiunile impuse Rusiei și să rezolve situația activelor rusești înghețate în străinătate;
(4) protecția cetățenilor vorbitori de rusă-drepturile populației rusofone din Ucraina trebuie garantate, iar limba rusă să fie protejată ca limbă minoritară oficială;
(5) demilitarizarea și denazificarea statului ucrainian;
(6) interzicerea personalului militar străin și armamentului- în orice armistițiu, Ucraina nu ar trebui să primească armament, informații sau formare militară din partea aliaților occidentali;
(7) retragerea forțelor ucrainene din zonele de frontieră- calculată la o distanță care rămâne să fie convenită, amintește de crearea unei zone-tampon care să lase orașe cum sunt Kiev, Odesa sau Harkiv vulnerabile;
(8) alegeri și restructurări politice rapide- după încheierea tratatului, Ucraina ar trebui să organizeze alegeri prezidențiale și parlamentare în cel mult 100 de zile și să interzică partidele etichetate de Kremlin ca „naționaliste” sau „naziste”;
(9) renunțarea la reparații de război- Ucraina trebuie să renunțe la orice solicitare de despăgubiri de război și să accepte că Rusia nu va plăti niciun fel de compensație pentru distrugeri.
Președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus, Alexandr Lukașenko, au participat la o slujbă solemnă de rugăciune la Biserica Icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Vizita a fost bogată în simbolism, reflectând legăturile spirituale și istorice comune dintre Rusia și Belarus într-un moment de importanță geopolitică sporită. Icoana de la Smolensk, venerată în ambele țări, a servit drept fundal pentru acest moment de unitate, credință și solidaritate regională.
Desfășurarea rachetei Oreshnik în Belarus
De fapt întâlnirea a fost pentru a marca o nouă strategie militară a liderului de la Kremlin: reluarea instalării de echipamente militare în Belarus. Putin a anunțat că primul lot de serie al sistemului de rachete de ultimă generație „Oreshnik” a fost fabricat recent în Rusia, iar racheta este acum în serviciul trupelor.
Problema furnizării rachetei „Oreshnik” către Belarus va fi rezolvată până la sfârșitul anului, pregătirile pentru amplasarea acesteia fiind în curs de desfășurare, a menționat el. „Specialiștii noștri – atât personal militar belarus, cât și ruși – au selectat locații pentru desfășurări viitoare. Acum, se lucrează la pregătirea acestor amplasamente.
Prin urmare, este probabil să închidem această problemă până la sfârșitul anului”, a spus Putin. El a subliniat că, pe lângă producerea complexului de rachete Oreshnik, în sine, trebuie abordate și alte aspecte legate de echiparea și securizarea amplasamentului pentru desfășurarea acestora. Oreshnik este o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune.
Oreshnik (în limba rusă înseamnă „Alun”), o rachetă balistică rusească cu rază intermediară de acțiune (IRBM) este caracterizată prin viteza sa raportată care depășește Mach 10 (12.300 km/h; 3,40 km/s), potrivit armatei ucrainene. Racheta este echipată cu șase focoase, fiecare conținând submuniții, și a fost descrisă ca fiind foarte dificil de interceptat, deși interceptoarele moderne de rachete balistice sunt concepute pentru a contracara acest tip de sistem.
Secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh, a identificat Oreshnik ca o variantă a rachetei RS-26 Rubezh. Racheta Oreshnik a fost confirmată pentru prima dată pe 21 noiembrie 2024, în timpul războiului ruso-ucrainean. Racheta a fost folosită într-un atac asupra fabricii de armament PA Pivdenmash/ fostă Yuzhmash, a Ucrainei din Dnipro.
Inițial, rapoartele ucrainene au speculat că atacul a implicat o rachetă balistică intercontinentală; cu toate acestea, evaluările ulterioare au identificat Oreshnik ca arma utilizată. Racheta a fost lansată din regiunea Astrahan, probabil de pe terenul de antrenament Kapustin Yar. Se pare că transporta o încărcătură utilă de vehicule de reintrare cu țintire independentă multiplă (MIRV), așa cum sugerează imaginile verificate. Analizele ulterioare au indicat că atacul este posibil să nu fi implicat explozibili și a fost potențial conceput ca o demonstrație politică.
Cum ar trebui să arate următoarea rundă de sancțiuni împotriva Rusiei?
O întrebare pertinentă. Găsim Răspunsul? Hai să încercăm până când Trump și Putin se vor întalni. Moscova și-a restructurat cu succes economia pe o bază de război impresionantă, dar există și slăbiciuni ascunse. Se pare ca Trump a trecut peste aparentul refuz de a aplica sancțiuni economice suplimentare Rusiei.
Confruntat cu realitatea că, la nivelul actual de presiune, președintele rus Vladimir Putin nu simte nicio necesitate de a se angaja serios în negocieri cu Kievul. Dacă Trump dorește să încheie războiul în curând, vor fi probabil necesare sancțiuni suplimentare. Vor fi suficiente? În cei trei ani și jumătate de la invazia Ucrainei, analiștii au subestimat în mod constant rezistența economică a Rusiei. Moscova nu numai că a menținut creșterea economică, dar și-a restructurat cu succes economia pe o poziție de război impresionantă.
Este inexact să se susțină că sancțiunile nu funcționează, așa cum a meditat Trump la sfârșitul acestei săptămâni, dar există modalități de a le face mai eficiente. Baza industrială de apărare a Rusiei continuă să producă rachete, drone și alte sisteme cheie de arme, în timp ce produce în continuare mai multă muniție decât SUA și aliații săi NATO la un loc, în ciuda cheltuielilor totale semnificativ mai mici pentru apărare (a produs în 2024- 3500 de tancuri și 8900 de vehicule ale infanteriei și și-a triplat producția de piese de artilerie).
Se estimează că Rusia a produs aproximativ 2-2,3 milioane de obuze de artilerie în 2024, o creștere de la aproximativ 1,25 milioane în 2022, deoarece Rusia investește în extinderea capacității sale de producție. Între timp, SUA au planificat să își mărească producția de obuze de 155 mm la 1,2 milioane anual până la sfârșitul anului 2025, Europa producând aproximativ același număr – numai compania germană Rheinmetall intenționează să producă până la 700.000 pe an – conform unor estimări conservatoare.
Numerele înțeleg ca nu prea interesează dar din ele tragem nenumărate concluzii. Rușii au intensificat producția „de la zero” a tancului lor principal de luptă, modern, T-90M, producând aproximativ 280 pe an. Pe de altă parte, majoritatea țărilor din Europa abia dacă mai produc tancuri.
Franța nu a mai fabricat un Leclerc de mai bine de un deceniu, în timp ce Marea Britanie a comandat 148 dintre noile sale tancuri Challenger 3, care vor fi livrate până în 2030. Germania este excepția, producând 50 de tancuri Leopard 2A8 pe an. Păi Europa așa vrea să se înarmeze? SUA produce anual 109 tancuri M1A2 Abrams – armata spune că această cantitate ar putea fi crescută la 420, dacă este necesar – și modernizează, de asemenea, până la 200 de modele mai vechi.
În timp ce Rusia produce mai multe tancuri, SUA și UE o depășesc cu cel puțin un factor de patru când vine vorba de avioane de luptă. Rusia poate produce aproximativ 50-60 pe an, inclusiv aeronave multirol precum noul Su-57 și bombardiere strategice precum Tu-160M2. În ciuda sancțiunilor, țara produce mai multe avioane decât înainte de invazia Ucrainei.
În 2018, armata rusă a primit 36 de avioane de luptă. Producția NATO, însă, este mult mai mare, producătorul american Lockheed Martin fiind pe cale să livreze peste 170 de avioane de atac F-35 în acest an, pe lângă Franța, Suedia și alte țări ale UE care produc zeci de avioane Rafale, Eurofighter Typhoon și Gripen.
Economia rusă are însă o mulțime de puncte slabe. Kremlinul a rămas periculos de dependent de factorii de producție cheie și de bunurile cu dublă utilizare din China, care sunt esențiale pentru efortul său de război, alături de lanțurile de aprovizionare supraevaluate care reflectă nevoia Kremlinului de a evita constant sancțiunile occidentale și controalele la export. Un aspect crucial este că, în ultimele luni, pe măsură ce prețul internațional al petrolului a scăzut, dependența Rusiei de veniturile din energie a fost amplificată.
Dacă sancțiunile ar fi înăsprite, Rusia ar putea vedea resursele sale limitate și mai mult, ceea ce ar putea întări poziția Ucrainei la masa negocierilor. Sancțiunile nu pot opri direct efortul de război al Rusiei, dar ele contează în continuare. Ele cresc costurile pentru economia și mașina de război rusă, alimentează inflația datorită costurilor suplimentare ale eludării sancțiunilor, limitează disponibilitatea fondurilor care pot fi cheltuite pe câmpul de luptă și obligă Rusia să facă compromisuri la capitolul cheltuieli guvernamentale care reduc productivitatea pe termen lung a țării și capacitatea sa de a investi în capitalul uman. În plus, doar pentru că nu a apărut încă o criză financiară în sistemul bancar rusesc nu înseamnă că nu va apărea niciodată.
Ce poate face administrația Trump?
Sunt câteva măsuri pe care SUA le poate lua. În primul rând, factorii de decizie politică din SUA ar trebui să extindă plasa de sancțiuni pentru a prinde în capcană firmele civile rusești cu o cotă de piață impresionantă, care continuă să furnizeze bazei industriale de apărare rusești inputuri și componente cheie, adesea din China, fără a se confrunta cu repercusiuni grave. Acești intermediari, importatori și firme de logistică joacă un rol crucial în economia rusă de astăzi.
Sancțiunile nu îi vor elimina, dar vor crea mai multe obstacole prin care trebuie să treacă, putând crește costurile de import și punând presiune asupra contului curent al Rusiei. Pe acest front, coordonarea cu aliații este esențială. SUA trebuie să continue să colaboreze cu omologii săi din G-7, în special din Uniunea Europeană (aici este o mare problemă), pentru a continua să înăsprească aplicarea actualului regim de sancțiuni și pentru a lucra la eliminarea lacunelor existente în structura sa.
În continuare, guvernul SUA ar trebui să amenințe cu sancțiuni secundare credibile – și să urmărească implementarea – împotriva unor entități financiare adesea mai mici din țări precum China sau Kârgâzstan, care continuă să proceseze tranzacții legate de firme rusești sancționate. Washingtonul ar trebui să se alăture aliaților în extinderea listei sale de petroliere „din umbră” sancționate, care transportă țiței rusesc.
În plus, ar trebui impuse sancțiuni rafinăriilor individuale din țări terțe care achiziționează țiței rusesc (multe rafinării private din India) – cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni al UE a desemnat recent o rafinărie indiană majoră ca fiind supusă sancțiunilor, iar unii dintre partenerii săi de afaceri deja își întrerup legăturile. SUA ar trebui să își folosească influența diplomatică semnificativă pentru a pune presiune și a stimula partenerii occidentali, precum India și Turcia, să își limiteze achizițiile de țiței rusesc.
Recent, administrația Trump a amenințat cu tarife vamale de 25% împotriva Indiei ca parte a negocierilor comerciale în curs, programate deocamdată să intre în vigoare pe 7 august, și a menționat achizițiile continue de energie și arme rusești de către țară ca una dintre justificările pentru un fel de sancțiune suplimentară.
În plus, guvernul SUA ar trebui să urmărească înlocuirea petrolului rusesc pe piața globală prin încurajarea creșterii producției din țările OPEC+, excluzând Rusia. Se pare că relațiile îmbunătățite ale lui Trump cu statele din Golf ar putea facilita astfel de eforturi. În cele din urmă, Washingtonul ar trebui să ia în considerare extinderea listei de exporturi rusești pe care le supune unor sancțiuni agresive, cu excepții limitate.
Acestea ar putea include metale și pietre prețioase, produse agricole și îngrășăminte, printre altele. În 2024, veniturile din țiței și produse petroliere rusești au fost de aproximativ 192 de miliarde de dolari. Însă veniturile totale din exporturile Rusiei au fost chiar mai mari, de peste 417 miliarde de dolari. Extinderea regimului de sancțiuni pentru a slăbi vânzările altor mărfuri cheie va crea probabil perturbări ale pieței, dar o abordare axată în întregime pe petrol va produce probabil randamente din ce în ce mai mici în timp.
Autonomia strategică a Europei este posibilă?
Ostilitatea profundă a administrației Trump față de Europa – inclusiv impunerea de noi tarife vamale abrupte, atacuri verbale la adresa valorilor europene, sprijin deschis pentru partidele de extremă dreapta și amenințări cu invadarea Groenlandei – au creat un murmur de satisfacție la Paris și justifică viziunea unui continent strategic autonom, deținută de generații de liderii francezi.
La urma urmei, președintele francez Charles de Gaulle și-a exprimat în repetate rânduri convingerea, în anii 1960, că misiunea Franței era de a elibera Europa Occidentală de rolul său de protectorat de facto al SUA după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru președintele Emmanuel Macron, „acest concept de suveranitate, care acum doar șapte ani ar fi putut părea foarte francez, a devenit treptat european”.
Factorii de decizie politică francezi văd acest lucru ca pe realizarea unui vis de multă vreme, cel al unei Uniuni Europene după chipul și imaginea Franței – care nu mai este aliniată cu Washingtonul, protejează cu înverșunare companiile sale și nu are restricții în cheltuielile guvernamentale. În această reimaginare, Parisul lucrează sub pretextul autonomiei strategice pentru a face din UE o Franță mai mare.
Sunt multe dovezi. Nu o să le devoalăm pe toate doar ca să nu supărăm liderii care sunt subordonați trup și suflet Parisului. Una dintre dovezi este dată de modul în care ar trebui să se desfășoare reînarmarea continentului acum, după ce Washingtonul a convins în sfârșit aliații NATO să cheltuiască minimum 5% din PIB pentru apărare.
Cea mai mare parte a Europei – de la Germania, la țările nordice, până la statele de la frontiera estică – văd o nevoie urgentă de a-și umple arsenalele pentru a evita amenințarea crescândă a unui război cu Rusia. Acest lucru îi face dispuși să cumpere de la oricine poate livra armele necesare cel mai rapid, indiferent dacă aceste arme sunt fabricate în UE, Marea Britanie, Coreea de Sud sau Statele Unite. Parisul vede noile obiective de cheltuieli – și fondul comun al UE care a fost instituit pentru a ajuta la finanțarea lor – ca pe o sumă uriașă de bani pe care o poate folosi pentru a susține companiile de apărare europene.
Lansarea fondului Acțiune de Securitate pentru Europa – un program de 150 de miliarde de euro finanțat prin împrumuturi UE pentru a permite achiziții publice comune de către statele membre – a fost umbrită de rezistența acerbă a Franței de a nu permite utilizarea oricăror fonduri pentru cumpărarea de arme de la companii din afara UE. La cererea Franței, chiar și producătorii de arme de talie mondială din Regatul Unit sunt excluși de la finanțare.
În mod similar, Franța a ținut ”ostatic” și mai importantul Program Industrial European de Apărare (EDIP), încercând să excludă toate companiile din afara UE – chiar dacă producția lor se desfășoară în UE și angajează lucrători europeni. Compromisul final a fost că, pentru ca o achiziție să fie eligibilă pentru finanțare EDIP, cel puțin 65% din componente, ca valoare, trebuie să provină din UE sau din anumite țări asociate. Chiar și acest compromis a stârnit opoziția a 10 state membre care au solicitat o mai mare flexibilitate pentru a cumpăra imediat arme non-europene. Parisul vrea o industrie de apărare europeană complet independentă de Statele Unite.
Acest lucru nu este nerezonabil, având în vedere exemplul administrațiilor Biden și Trump care restricționează sever utilizarea permisă de către Kiev a armelor americane, cu prețul vieții a mii de soldați și civili ucraineni. Ce se întâmplă dacă Rusia atacă o țară a UE în timp ce un președinte american prietenos cu Kremlinul stă la Casa Albă și, să zicem, oprește software-ul care rulează pe armele fabricate în SUA?
Problema este că dezvoltarea industriei de apărare atrofiate a Europei pentru a livra la viteza și scara necesare este un proiect pe termen lung. În afara Franței, aproape fiecare țară a UE își imaginează să facă ambele – construirea capacității de producție locale, cumpărând în același timp ceea ce este necesar de la alți furnizori acum.
În timp ce unele țări sunt cu siguranță nervoase în privința cumpărării de arme americane, puține în afara Franței văd nevoia de a boicota producătorii de arme de talie mondială din Marea Britanie, așa cum ar dori Macron să facă Europa. Țările din Europa Centrală și de Est consideră protecționismul francez iritant deși nu o spun pe față. Aceste state au văzut de mult timp achizițiile de avioane de luptă și alte arme fabricate în SUA ca o poliță de asigurare care ajută la menținerea Washingtonului de partea lor.
În ultima vreme, Coreea de Sud a devenit un alt furnizor militar critic pentru Polonia, România și alte țări din regiune. Soluția lui Macron este o mare înțelegere franco-germană care îi afectează pe aproape toți ceilalți și care are, desigur, un precedent istoric. Cancelarul german Friedrich Merz are propriile motive pentru a facilita strategia Franței. El se confruntă cu o economie germană stagnantă, afectată în special de tarifele americane și supraproducția chineză; cu o creștere a sprijinului pentru populiștii de extremă dreapta; și cu o dorință de acțiuni îndrăznețe după două decenii de indispoziție în timpul erelor Scholz și Merkel.
Planul francez implică legarea Germaniei într-o serie de inițiative centralizatoare înfășurate sub un steag european. Parisul consideră că toate domeniile, de la telecomunicații, inteligență artificială și cloud computing până la industria aerospațială și apărare, sunt coapte pentru crearea unor campioni europeni.
Ultimul mare compromis franco-german a fost acordul președintelui francez Francois Mitterrand față de reunificarea Germaniei din 1990, în schimbul acceptării de către cancelarul german Helmut Kohl a creării monedei euro pentru a înlocui marca germană puternică și alte monede europene. Mitterrand credea că „fără o monedă comună, suntem deja cu toții subordonați voinței germanilor”. Cert este că Europa de astăzi este slabă și divizată. Inamicii Europei de la Moscova, Beijing și Washington vor fi mult mai fericiți să exploateze, în următorii ani, vulnerabilitățile europene.
