Depozitul se poate constitui de către părinte/părinți/reprezentant legal, pe o perioadă de 12 luni, cu o dobândă fixă pe întreaga perioadă de constituire a depozitului.  
Lansarea Depozitului pentru copii de la CEC Bank se înscrie în strategia Băncii de diversificare a gamei de produse și totodată de fidelizare a clientelei și atragere de noi clienți. În vederea promovării acestui nou produs de economisire, pentru primele 100 de produse vândute până la data de 31.01.2012, CEC Bank va acorda câte un bonus în valoare brută de 200 lei sau 50 euro, în funcție de valuta de constituire. Bonusul va fi transferat în cadrul depozitului la împlinirea a 12 luni de la data constituirii, cu condiția ca acesta să fie în vigoare la data respectivă”, a declarat domnul Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank.
Pe toată perioada de constituire a depozitului sunt permise depuneri ulterioare și retrageri parțiale, prin transferul acestora din/în contul curent al titularului. Valoarea depozitului la constituire este de minimum 500 lei/200 euro, iar pentru depunerile ulterioare suma minimă este de 100 lei/50 euro. 
Dobânda anuală bonificată va fi egală cu dobânda standard de la depozitele la termen pe 12 luni cu dobândă fixă la care se adaugă 0,25 %. Astfel, la data de 16.01.2012, dobânda anuală pentru Depozitul pentru copii de la CEC Bank este de 6,50% pentru depozitele în lei, respectiv 3,00% pentru depozitele în euro. Acelaşi tip de depozit îl oferă şi Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, iar BCR are o formă combinată cu asigurare de viaţă şi studii pentru acest tip de produs.