Economia Rusiei va avea de suferit dacă criza din Ucraina continuă
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a avertizat marţi că economia Rusiei, care deja riscă să încetinească din cauza crizei din Ucraina, va avea şi mai mult de suferit dacă tensiunile cu Occidentul vor continua, transmite Reuters.
'În mod clar situaţia are deja unele consecinţe', a declarat Christine Lagarde la sfârşitul unei reuniuni cu cancelarul german Angela Merkel. 'Ne-am revizuit deja prognozele pentru Rusia. Aceasta cu condiţia însă ca situaţia să fie rezolvată. Dacă acest lucru nu se va întâmpla în mod clar situaţia se va deteriora', a adăugat Lagarde.
Luna trecută, FMI şi-a revizuit în jos estimările privind ritmul de creştere care ar urma să fie înregistrat în acest an de economia Rusiei până la 0,2% de la 1,3% cât estima anterior. Fondul susţine că sancţiunile impuse Rusiei de statele SUA, Uniunea Europeană şi Japonia din cauza situaţiei din Ucraina îi sperie pe investitori.
Cea mai mare economie europeană, Germania, a găzduit marţi la Berlin o reuniune a şefilor principalelor instituţii economice şi financiare ale lumii (FMI, OECD, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului şi Organizaţia Internaţională a Muncii). AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





