Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei mărcii „Punctul Verde” în România şi liderul pieţei preluării obligaţiilor legale de reciclare a deşeurilor de ambalaje, a depăşit cu 14% obiectivul legal de valorificare a deşeurilor de ambalaj în anul 2008. Faţă de obiectivul legal de 40% aferent anului trecut, Eco-Rom Ambalaje a valorificat peste 45% din cantitatea totală de ambalaje pusă pe piaţă de clienţii societăţii. Astfel, Eco-Rom Ambalaje a  recuperat şi valorificat aproape 340.000 de tone de deşeuri de ambalaj, din totalul de 745.000 de tone puse în circulaţie de clienţii săi.

La finele lui 2008, portofoliul de clienţi al Eco-Rom Ambalaje se ridica la 1153 de companii, în creştere cu peste 25% faţă de sfârşitul lui 2007. În anul 2008, legea obliga agenţii economici să recupereze şi să valorifice 40% din totalul ambalajelor puse pe piaţă, urmând ca procentul să crească în 2009 la 45%.

„Anul 2008 a fost unul foarte bun pentru Eco-Rom Ambalaje, atât din punct de vedere al îndeplinirii obligaţiilor de colectare şi valorificare asumate faţă de clienţii noştri, cât şi din punct de vedere financiar”, a declarat Mugurel Rădulescu, Preşedinte Eco-Rom Ambalaje. Societatea
a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 32,6 milioane de lei, cu peste 40% mai mare decât cea înregistrată în anul 2007.

Anul trecut a marcat şi extinderea activităţii de colectare şi valorificare de deşeuri de ambalaj de la populaţie, la nivelul a 42 de localităţi, cu un număr total de 1,8 milioane de locuitori. În anul 2008, Eco-Rom Ambalaje a investit nu mai puţin de 500.000 Euro în acţiuni de sprijinire a municipalităţilor şi companiilor de salubritate cu care colaborează pentru punerea la punct a infrastructurii şi are ca obiectiv strategic extinderea operaţiunilor de colectare selectivă de la populaţie la scară naţională.

“În perioade de criză, o soliditate precum cea de care dispune Eco-Rom Ambalaje va conta decisiv în calitatea serviciului şi chiar menţinerea pe piaţă. În ultimele luni ale lui 2008, preţul de achiziţie al deşeurilor a scăzut dramatic, fapt ce a condus la disfuncţionalităţi şi distorsiuni în activitatea companiilor de management al deşeurilor” a adăugat la rândul său Dr. Ing. Sorin Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje. „Tocmai de aceea, tariful pe care Eco-Rom Ambalaje îl plăteşte colectorilor de deşeuri de ambalaj acţionează ca o contrapondere la tendinţa de scădere a preţurilor materiilor prime secundare într-o astfel de perioadă de criză”, a declarat Sorin Popescu.

Potrivit legii, fiecare agent economic care pune în vânzare produse ambalate are obligaţia de a asigura reciclarea unui procentaj din acestea, în caz contrar fiind penalizat fiscal. Anul trecut, contribuţiile pentru neîndeplinirea obiectivelor legale de reciclare şi valorificare s-au dublat, de la 1 leu la 2 lei pe kg de ambalaj.

Companiile aleg să externalizaze colectarea şi valorificarea propriilor ambalaje către firme specializate, care asigură îndeplinirea obligaţiilor legale, recuperând şi reciclând în contul lor cantităţile datorate. Potrivit angajamentelor asumate de România în momentul aderării la Uniunea Europeană, cantitatea totală a deşeurilor de ambalaj care trebuie valorificată urmează să crească an de an până la atingerea pragului de 60% la orizontul anului 2013. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar ca ponderea cantităţii de deşeuri colectate de la populaţie să crească semnificativ, ţinând cont de faptul că la populaţie se regăsesc aproximativ 60% din cantităţile totale de deşeuri de ambalaj puse pe piaţă. Anul trecut, cantităţile colectate de la populaţie cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje au însumat aproximativ 12.000 de tone de deşeuri de ambalaj, ceea ce înseamnă 3,5% din totalul cantităţii de deşeuri de ambalaj valorificate de organizaţie în anul 2008.

Eco-Rom Ambalaje a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii importante ce activează pe piaţa românească. Acestea au luat iniţiativa implementării la nivel naţional a sistemului „Punctul Verde” (”Der Grüne Punkt”). În prezent, Eco-Rom Ambalaje are parteneriate cu peste 150 de companii din domeniul managementului deşeurilor.