Echipele de fotbal din Rusia nu vor fi reprimite în fotbalul european. Informația a fost diseminată cu puțin timp înainte de o ședința a conducerii UEFA. În paralel, oficiali din Rusia au vehiculat ideea ca echipele rusești ar putea se alăture federației asiatice.

Rusiei i se va retrage dreptul de a găzdui Supercupa UEFA

Echipele de fotbal din Rusia vor rămâne în afara competițiilor europene, în contextul în care războiul declanșat de Moscova împotriva Ucrainei continuă, conform unor surse ale publicației internaționale Sky News. În același timp, Rusiei i se va retrage dreptul de a găzdui Supercupa UEFA care ar trebui să aibă loc la Kazan în luna august.

Șefii federației de fotbal din Rusia vor avea o întâlnire cu reprezentanții UEFA înainte de ședința de miercuri (25 ianuarie) a comitetului executiv al organizației. Presa de stat de la Moscova a anunțat că oficialii ruși vor folosi întâlnirea pentru a discuta despre revenirea cluburilor și a echipelor naționale în cadrul competițiilor internaționale.

Totuși, sursele au declarat că nu există varianta ca UEFA să permită revenirea echipelor rusești atât timp cât războiul din Ucraina continuă să distrugă statul vecin. UEFA și FIFA au suspendat echipele rusești încă în luna februarie 2022, la câteva zile după ce a început invazia militară. Moscova a lansat în dezbatere varianta potrivit căreia rușii ar părăsi fotbalul european pentru a se alătura Confederației Asiatice de Fotbal.

Un nume notoriu din lumea fotbalului din Rusia a încetat din viață

Fostul atacant rus Serghei Dmitriev, campion al Uniunii Sovietice la fotbal cu Zenit şi ŢSKA Moscova, a decedat, luni, 26 decembrie, la vârsta de 58 de ani, a relatat agenţia de presă EFE.

Serghei Dmitriev, care şi-a încheiat cariera de fotbalist în anul 2001, suferea de o boală gravă de mai mulţi ani. Atacantul a fost campion al URSS cu Zenit Leningrad în 1984, acesta fiind primul titlu al echipei din fosta capitală ţaristă (n. red. azi Sankt Petersburg). De asemenea, Dmitriev a câștigat în 1991 titlul cu ŢSKA Moscova. Palmaresul său cuprinde şi un titlu de campion al Rusiei cu Spartak Moscova, pe care l-a obținut în 1997, însă atunci a avut un rol minor.

Serghei Dmitriev a mai jucat și în alte echipe de fotbal, cum ar fi cele din Germania, Austria, Spania, Elveţia şi Israel, după care şi-a încheiat activitatea şi a avut o carieră modestă de antrenor de fotbal. Fostul atacant a adunat şase selecţii în naţionala URSS, finalistă la EURO 1988, cu Valeri Lobanovski pe banca tehnică.