„Nu e problema că nu sunt bune cele textile (referitor la măștile de protecție- n.r.), problema este că cele textile nu sunt standardizate. Ele au o paletă mult mai largă de variație în ceea ce privește eficiența și eficacitatea și nu există un standar pe care măștile textile sunt obligat să le respecte. Concluzia la care am ajuns, împreună cu specialiștii și cu Ministerul Educației, a fost că vom permite pentru clasele primare atât măşti textile, cât și măști medicale, dar vom recomanda ferm, vom obliga, practic, portul măștilor de uz medical la clasele gimnaziale și liceale.”, a declarat Ioana Mihăilă.

Unde se va purta masca în școli?

Ministrul Sănătății a precizat că masca se va purta în toate spațiile închise.

„Până la incidența de 2 la mie ipoteza de lucru pe care o avem acum pe masă este fără mască în sala de sport, dar cu recomandarea fermă ca activitățile sportive, acolo unde se poate, să fie să fie efectuate afară, doar la nevoie în interior și doar până la 2 la mie fără mască, peste incidența de 2 la mie se renunță la activitatea sportivă, dacă ea nu se poate desfășura afară.”, a spus ministrul Sănătății referitor la purtarea măștii în sala de sport.

Întrebată despre cât de mare va fi distanța dintre copii în sala de clasă, ministrul a răspuns:

„Cât se poate, dar condiții clare legate de de ventilație și de aerisire permanentă și de menținere a acelor mijloace de prevenție, care au legătură cu igiena mâinilor”, a precizat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății recomandă vaccinarea copiilor

De asemenea, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a vorbit și despre vaccinarea copiilor.

„Nu e niciodată târziu să vaccinăm copiii. Mai ales că vedem în secţiile de terapie intensivă din ce în ce mai mulţi copii internaţi. Vedem şi copii cu vârste foarte mici, şi aici am vrea să transmitem împreună mesajul că vaccinarea în sarcină este sigură, pentru că există copii de o lună internaţi, născuţi din mame nevaccinate şi în toate situaţiile de copii internaţi la terpaie intensivă, ei sunt internaţi cu mama sau cu tatăl. Părinţii sunt nevaccinaţi şi infectaţi. Şi atunci ce e important să transmitem este că părinţii trebuie să se vaccineze, gravidele trebuie să se vaccineze şi de la 12 ani încă nu e prea târziu să vaccinăm copiii. Niciodată nu e prea târziu să-i vaccinăm.”

Copiii se vor putea vaccina la școală

Ministrul a fost întrebat dacă copiii se vor vaccina la școală, în centre speciale.

„Deja au fost împreună cu Ministerul Educaţiei nominalizate persoane de contact în fiecare şcoală care iau legătura pe de o parte cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi implicit ai centrelor de vaccinare; pe de altă parte cu clasele şi cu părinţii tocmai pentru a organiza campanii de informare şi pentru a pune în legătură specialiştii cu părinţii pentru a avea o informare corectă asupra beneficiilor vaccinării la copil. Pe de altă parte, referitor la vaccinarea în şcoli, avem trei tipuri de vaccinare pe care plănuim să le desfăşurăm în şcoli.

Acolo unde se poate şi unde exsită cabinete medicale şcolare, medic şcolar şi dotare corespunzătoare, la nivelul acelor cabinete se pot organiza centre de vaccinare. Acolo unde infrastructura sau personalul nu permit organizarea, în acele cabinete se poate solicita caravană mobilă prin mobilizarea unei echipe de la centrele de vaccinare. În special în oraşe avem centre de vaccinare care au timp, nemaiavând acum atât de multă activitate să se mobilizeze către şcoli, iar la şcolile unde există un centru de vaccinare în imediata proximitate, reprezentanţii şcolii informează şi programează copiii şi părinţii şi cadrele didactice la vaccinare.” , a precizat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ce spune ministrul despre vaccinarea profesorilor?

Cu privire la procentul mic de vaccinare din rândul profesorilor, ministrul Sănătății spune că acest lucru i se pare „cel puţin trist şi cu siguranţă îngrijorător”.

„Profesorii, la fel ca şi personalul medico-sanitar ar trebui să fie printre vectorii care transmit şi educă populaţia spre vaccinare, şi atunci, da, e trist şi îngijorător că aceşti potenţial vectori nu au ales ce era bine pentru ei, în primul rând, şi anume să se protejeze prin vaccinare şi ce e bine pentru cei care îi învaţă şi îi îngrijesc. E periculos în primul rând pentru sănătatea lui. Oricum ne-am uita la toate studiile, adulţii sunt în continuare mai afectaţi şi dezvoltă forme mai severe decât tinerii şi copiii, deşi vedem şi copii internaţi, totuşi adulţii sunt cei care se expun cel mai mult riscului.

Profesorii sunt obligaţi să poarte mască. Riscul de transmitere cu profesori care poartă mască şi toţi elevii care poartă mască. Cred că profesorii ar trebui să se gândească serios să se vaccineze. Niciodată nu e târziu să se vaccineze. „, a precizat Ioana Mihăilă la Digi 24.

La cerere, copiii vor putea fi exceptați de la participarea fizică

Ministrul a spus și dacă copiilor li se va permite să stea în continuare acasă, dacă părinții doresc acest lucru.

Da, vom permite această exceptare de la participarea fizică, dar trebuie din nou să menţionăm că cei copii şi acele familii care au adulţi cu boli cronice este recomandat pentru acei adulţi cu boli cronice să se vaccineze. E adevărat, există situaţii speciale cu pacienţi care sunt imunocompromişi şi care nu reacţionează suficient de eficient la vaccinare, dar altfel, contraindicaţii pentru pacienţii cu boli cronice nu există.