Tot ce mișcă în România depinde de faptul dacă ajung sau nu banii la buget. Chiar și hotărârile Justiției? Da, fraților, chiar și acestea.
Adică, nu e suficient să ai de partea ta o decizie a instanței care îți dă dreptate să îți returneze statul o sumă pe care ți-a luat-o în mod necuvenit. Mai trebuie să vrea și Vlădescu.
Spuneam, zilele trecute, că salariații cărora le-au fost reținute sumele aferente sporurilor considerate necuvenite, sau cei pentru care șefii lor (ordonatorii de credite) au aplicat ad literam Legea salarizării unitare câștigă procesele în instanță. Motivul: statul a semnat un acord prin care se angajează să le plătească acele drepturi.

Până aici, lucrurile sunt logice. După care tind să derapeze pe lângă logica democratică.
Sâmburele harababurii este faptul că Guvernul nu are suficienți bani. Finanțele publice sunt programate până la ultimul bănuț, iar orice cheltuială suplimentară este o risipă care ne-ar putea face să sărim din schema de deficit bugetar convenită cu FMI de 5,9% din PIB, anul acesta.
Argumentele ministrului finanțelor, Sebastian Vlădescu, sunt însă spumoase.
* „Măsura amânării plăţilor salariale câştigate în instanţă în 2010 de către bugetari are legătură cu un sistem în care ar trebui totuşi să stabilim cine legiferează în domeniul cheltuielilor salariale şi atâta timp cât Guvernul poate să acorde drepturi, Guvernul poate să şi suspende acele drepturi”.
* „Dacă aceste hotărâri judecătorești ar fi implementate, bugetul s-ar dezechilibra complet. O hotărâre judecătorească se implementează în limitele capabilității bugetului”.
* „Nu e un refuz de a aplica o hotărâre judecătorească, ci o corelare între hotărârile judecătorești și posibilitățile reale ale bugetului”.

Practic, Guvernul a decis (prin OUG nr. 18/2010) ca oamenii să își primească sumele restante în următorii trei ani.
Dar cu dreptatea în justiție cum rămâne???