Dramatic! Cum s-a terminat meciul Dintre Simona Halep și Serena Williams
Cel mai așteptat meci al zilei la Australian Open a fost cel dintre Simona Halep și Serena Williams. Cele două sportive nu au dezamăgit și au oferit un spectacol desăvârșit spectatorilor și telespectatorilor.
Primul set s-a jucat într-o singură direcție, Serena William etalând un tenis total. După 6-1 în primul set pentru sportiva Statelor Unite, a urmat un set 2 dramatic, cu Simona Halep revenind în meci și reușind să restabilească egalitatea, încheind setul cu 6-4.
În ultimul act al meciului, tenisul jucat de cele două sportive a fost tot timpul la cel mai înalt nivel, Serena Williams reușind în game-ul 6 să facă break.
Astfel, partida dintre Simona Halep și Serena Williams s-a terminat 1-6, 6-4,4-6 iar americanca merge în etapa următoare, acolo unde o va întâlni pe Karolina Pliskova (8 WTA).
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




