Dragnea învinge DNA! Victorie imensă pentru liderul PSD

Dragnea învinge DNA! Victorie imensă pentru liderul PSD
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 21 decembrie 2018, 21:07

Dragnea scapă de o povară grea, totul după ce Tribunalul Teleorman a respins cererea DNA de redeschidere a unei anchete mai vechi, clasate tot de DNA, privind asocierea dintre compania de construcţii Tel Drum ȘI Euroconstruct Trading.

Surse judiciare susțin că dosarul închis în 2013 vizează bucăţi din marele dosar Tel Drum, deschis în noiembrie 2017, în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de 5 infracţiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene şi constituire de grup infracţional organizat.

„Consecinţa este că pică una dintre acuzaţiile de fraudă cu fonduri europene aduse lui Liviu Dragnea”, au explicat pentru G4media surse judiciare, scrie G4media.ro

„Respinge ca inadmisibile cererile formulate de SC Tel Drum SA privind:

– introducerea în cauză în calitate de intimat a SC Tel Drum SA;

– repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului nr.1145/87/2018.

Respinge ca nefondată solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie de confirmare a ordonanţei nr.23/II-2/2018 din 4.07.2018, emisă de procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care s-a dispus infirmarea ordonanţei nr.161/P/2010 din 18.06.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, în ceea ce priveşte dispoziţia de netrimitere în judecată, precum şi reluarea şi redeschiderea urmăririi penale în cauza cu nr.161/P/2010 de către Secţia de combatere a corupţiei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 21 decembrie 2018”, arată decizia de vineri a Tribunalului Teleorman. 

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.