Întrebat ce părere are despre afirmaţia ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, conform căreia România ar putea adera şa zona euro în 2022 şi dacă există un proiect pregătit în acest sens, Dragnea a spus: : „E o dorinţă, o dorinţă firească. Ca să vorbim de un proiect asumat trebuia să fie o analiză serioasă a majorităţii, a întregului Parlament, a BNR, a Guvernului, o discuţie cu Preşedinţia, este o dorinţă a noastră a tuturor, dar nu este un proiect foarte uşor şi nu ne putem juca cu el, adică nu putem să avansăm termene doar de dragul de a avansa termene. Dar respect dlui ministru Meleşcanu şi…”.

El a negat că s-ar iniţia vreun demers la nivel guvernamental. „Din câte ştiu eu nu şi nu cred că a început cineva o asemenea aventură”.

Liviu Dragnea participă la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Duminică, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, într-un interviu acordat cotidianului polonez Rzeczpospolita, preluat de Reuters, a declarat că România, economia cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană, ar putea adera la zona euro în anul 2022, după creşterea veniturilor celor mai săraci cetăţeni.

„Aderarea la zona euro este o decizie politică pe care am adoptat-o în urmă cu mai mulţi ani. În prezent, îndeplinim deja criteriile formale astfel că am putea adera şi mâine la uniunea monetară. Însă ne temem că acest lucru va avea un impact negativ asupra veniturilor pensionarilor şi ale celor mai săraci. Cred că vom adopta euro peste cinci ani, în 2022”, a spus Teodor Meleşcanu.

Zona euro este compusă în prezent din 19 state membre. Ultima ţară care a aderat la zona euro este Lituania, care a făcut trecerea la moneda unică în 2015.