”Cred că PDL putea să meargă în ambele feluri (şi ca PDL şi ca ARD, n.r.). Alegerile au arătat dorinţa a 40 la sută din populaţie pentru schimbare, un procent constant care crede în promisiunile guvernanţilor, o pătură dinamică. Prin aceasta, votului uninominal poţi să-i pui cruce. S-a dovedit că nu contează omul, ci interesul imediat (…) Nu ştiu dacă promisiunile USL se vor materializa", a declarat Dorin Florea.

Acesta a subliniat că este supărat de rezultatul alegerilor, întrucât se aştepta ca ARD să obţină 24- 25 de procente. ”Eram conştient că vom fi sancţionaţi, dar asta e, cu toate că am propus oameni foarte buni, în Mureş, în Târgu Mureş, rezultatul este acesta", a spus Florea.

El a subliniat că speră în continuare în ideea creării unei forţe de dreapta puternice, mai ales că ”actuala configuraţie a Parlamentului rezultată după alegeri nu va aduce un salt calitativ”.

"Ideea de unire a dreptei e clară, eu militez în continuare pentru creionarea unei forţe de dreapta puternice. E o idee în continuare viabilă, pentru că nu se poate merge la nesfârşit pe promisiuni, cineva trebuie să şi muncească. Degeaba se bucură unii, am văzut cine a intrat în Parlament din partea USL şi nu mă aştept la o creştere calitativă. Becali a devenit etalonul consistenţei politicii româneşti, pentru că am înţeles că a adus patru procente USL şi la fel Dan Diaconescu", a spus Florea.

Referitor la eventuale schimbări la vârful PDL, în urma rezultatului alegerilor, Dorin Florea a precizat că se va face o analiză a alegerilor şi că în funcţie de rezultatele acesteia se poate întâmpla orice.
Sursa: Agerpres