Doliu uriaș! A murit o mare doamnă a filmului. Absolut toată lumea o știa din acest serial
SURSA FOTO: Dreamstime
Doliu în lumea filmului. O mare actriță s-a stins din viață după o luptă grea. Tragica veste a fost făcută publică chiar de către fiica sa. Despre cine este vorba și ce boală a răpus-o? Este a doua tragedie care lovește lumea cinematografiei în ultima săptămână.
Doliu în lumea filmului după ce o celebră actriță s-a stins din viață. Este vorba despre Sally Kellerman, care a fost nominalizată la Oscar pentru rolul secundar ca Margaret „Hot Lips” Houlihan, în serialul MASH, al lui Robert Altman.
Anunțul tragic a fost făcut de fiica acesteia. Ea susține că mama sa a murit în cursul zilei de joi, la Woodland Hills, California, la vârsta de 84 de ani. În ceea ce privește cauza morții, Claire, fiica actriței susține că aceasta suferea de demență de aproximativ 5 ani.
Sally Clare Kellerman s-a născut în Long Beach, California, pe 2 iunie 1937 și a avut o carieră emblematică. Mama sa, Edith, a fost profesoară de pian, iar tată său, John, director executiv al Shell Oil.
De-a lungul carierei sale, actrița a jucat în peste 150 de filme și totodată a participat și la nenumărate emisiuni tv.

Doliu în lumea filmului. Un alt actor cunoscut a murit
Aceasta este cea de a doua tragedie care lovește lumea filmului în ultimele zile. În urmă cu doar câteva zile, actorul indian Kalatapasvi Rajesh s-a stins din viață. Potrivit India Today, acesta a decedat la vârsta de 89 de ani, după ce a fost internat, pe 9 februarie, într-un spital din Bengaluru din cauza unor probleme respiratorii, scrie India Today, care adaugă că acesta a fost ventilat mecanic în ultimele zile, însă starea lui de sănătate s-a agravat în cursul zilei de sâmbătă.
Regretatul actor s-a născut în Bengaluru, pe 15 aprilie 1932, având numele de Muni Chowdappa. Kalatapasvi Rajesh a jucat în mai mult piese de teatru încă de pe vremea când era elev și, mai apoi, student.
Actorul indian a devenit cunoscut drept Kalatapasvi Rajesh în anii 1960, atunci când a cucerit industria filmului. De-a lungul carierei sale, el a jucat în peste 150 de filme și a câștigat sute de premii.
Lumea filmului a mai pierdut și un regizor apreciat. Este vorba despre regizorul, scriitorul şi analistul politic brazilian Arnaldo Jabor, care a murit la începutul săptămânii la Sao Paulo în urma unor complicaţii derivate dintr-un accident cerebral pe care l-a suferit în decembrie anul trecut, au informat mass-media locale citate de EFE.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





