Premierul a declarat la Adunarea Membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României că legea în cauză este „vetustă din anii ’30 când nu ne vindeam țara”. Ludovic Orban speră că această lege va fi declarată de CCR ca fiind neconstituțională pentru că acest act normativ „este de noapte minții”.

„In ce priveste piata de capital, am atacat la CCR aceasta lege vetustă din anii ’30 cand nu ne vindeam țara. Am incredere ca totusi in anul de gratie 2020 CCR va declara neconstitutional acest act normativ care este de noaptea mintii. Economia se bazeaza in mare parte, pe capital”, a declarat Ludovic Orban.

Forma legii trimisă spre promulgare de Parlament aici.

Liberalii au atacat legea la CCR pe care o consideră „doar o manipulare naţionalistă pesedistă”, după cum declară liderul deputaților liberali, Florin Roman.

“Grupul deputaţilor PNL a atacat la CCR legea iniţiată de PSD prin care se interzice vânzarea participaţiunilor statului la societăţi comerciale şi companii naţionale la care statul este acţionar. Legea nu interzice însă valorificarea activelor performante la o societate de către lichidatori, dovada că iniţiatorii legii îşi propun doar vânzarea acelor active performante, cum este cazul societăţii Horticola Bucureşti, unde există conflict de interese între un iniţiator şi lichidator. Reglementarea adoptată ieri de Camera Deputaţilor constituie doar o manipulare naţionalistă pesedistă. În forma scrisă, legea nu va fi aplicabilă pe motiv că PSD a uitat să abroge prevederile legale în vigoare care permit Guvernului României să realizeze privatizări, dacă este necesar, inclusiv prin metoda vânzării de participaţii la societăţi sau companii ale statului. OUG nr.88/1997, Legea 137/2002 şi OUG 57/2019 stabilesc în mod expres dreptul Guvernului de a aplica procedura privatizării dacă este în interesul statului român. În raport cu aceste prevederi, legea pesedistă tace. Prin urmare, ce aplicăm? O interdicţie generală fără obiect sau reglementări concrete care dau dreptul Guvernului de a face privatizări?!”, anunţă liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

Acesta mai adaugă că social-democrații încalcă competența Guvernului de a reglementa în domeniul privatizărilor și devine îngrijorător cum majoritatea parlamentară încearcă să preia din atribuțiile executive, după ce în prealabil au preluat și din atribuțiile președintelui României.

“Dreptul Guvernului de a cumpăra participaţii la companiile statului este reglementat de 23 de ani. PSD încalcă în mod flagrant competenţa Guvernului de a reglementa în domeniul privatizărilor. Devine îngrijorătoare obsesia majorităţii parlamentare de a deveni şi putere executivă – prima dată au preluat din atribuţiile preşedintelui României, acum au trecut la faza a doua, substituindu-se, prin legi, Guvernului. Această tendinţă dinamitează practic principiul separaţiei puterilor în stat consacrat prin Constituţia României, un principiu esenţial pentru existenţa democraţiei liberale. Asta, după ce PSD a vândut Petrom, Sidex, pachete de acţiuni la Romgaz, Distrigaz etc”, mai afirmă liderul deputaţilor PNL.

Sesizarea de neconstituționalitate a liberalilor aici.

Amintim că, Asociația Administratorilor de Fonduri din România a lansat de asemenea un apel la adresa parlamentarilor cu privire la acest proiect de lege care ar putea să blochează dezvoltarea pieței de capital și contravine intereselor economiei din România. În toate statele dezvoltate, piața de capital funcționează ca un barometru al sănătății economiei, datorită principiilor de transparență și performanță pe care le impune companiilor, transmitea AAF într-un comunicat.