Doar puţin peste 11% din activele cu care societăţile de asigurare acoperă rezervele tehnice reprezintă cash efectiv adică depozite, conturi şi disponibilităţi în casierie.Restul până la 89% din rezerve este reprezentat de obligaţiuni, creanţe ce urmează a fi încasate sau partea de rezerve aferentă contractelor cedate în reasigurare adică active mult mai puţine lichide.
Mai mult, o parte din rezerve sunt acoperite chiar cu clădiri, după cum arată graficul de mai jos, prezent în raportul anual asupra pieţei asigurărilor. Toate societăţile de asigurare din România sunt obligate de normele Autorităţii de Supraveghere Financiară(fosta CSA) să constituie rezerve tehnice care variază în funcţie de dimensiunea portofoliului.
Cu cât este mai mare volumul de prime brute subscrise cu atât şi rezervele sunt mai mari. Aceste rezerve, menite să garanteze faptul că firmele de asigurare au capacitatea de a achita daunele către clienţi chiar şi în cele mai pesimiste scenarii sunt acoperite prin diverse active acceptate de CSA şi prezentate în graficul de mai jos. Cu cât mai lichide sunt activele, cu atât poate fi considerată mai sigură societatea întrucât, în cazul petrecerii unui eveniment major, cum ar fi un cutremur mare sau un accident extrem de grav, rezervele devin foarte importante. Dacă societatea de asigurare nu poate valorifica activele cât mai rapid pentru a face plata daunelor, rezervele au doar un rol simbolic.

Companiile „se  analizează“ singure

Până la trecerea către noul sistem european de prudenţialitate, Solvency II, nu există reglementări unitare privind nivelul reasigurării si al rezervelor pentru companii. Rezervele tehnice sunt verificate periodic, însă sunt constituite în urma unei analize proprii a fiecărei companii în parte. De aceea valoarea rezervelor şi a reasigurării variază semnificativ de la companie la companie.  După trecerea la reglementările europene, situaţia se va schimba, iar cel puţin în ceea ce priveşte asigurările de calamităţi, ASF a elaborat deja şi a lansat spre dezbatere un set de norme care  se vor aplica în acelaşi mod tuturor companiilor.
Oricum, având în vedere impactul mai mare al unei potenţiale daune majore, poliţele de riscuri de catastrofă sunt tratate şi în prezent într-un mod special. Ele constituie singura clasă de asigurări unde reasigurarea este obligatorie prin lege. 
„Conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi normelor emise în aplicarea legii, societăţile de asigurare trebuie să prezinte, în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, un studiu de fezabilitate care să cuprindă, printre altele, şi elementele semnificative privind programul de reasigurare (schema programului de reasigurare al întregului portofoliu de poliţe, criterii cu privire la reasigurările facultative, separat pe risc şi pe eveniment, evaluarea actuarială a riscului şi a faptului că acesta a fost transferat conform programului avut în vedere). Lipsa unui asemenea program trebuie justificată prin prezentarea în studiul de fezabilitate a calculelor privind capacitatea de subscriere proprie“, arată specialiştii.

Cu alte cuvinte, exact ca în cazul băncilor, supraveghetorul  stabileşte un interval în care cifrele companiilor trebuie să se mişte pentru a primi şi menţine autorizaţia de funcţionare, iar asigurătorii aleg, în funcţie de propria strategie, modalităţile prin care pot respecta indicii de prudenţialitate prin reasigurare sau  prin constituirea de rezerve mai mari.  În plus, ele sunt libere să aleagă şi poziţia unde vor fi în acest interval: mai aproape de minim sau mai aproape de maxim.