“Între persoanele condamnate se află un subsecretar de stat, un viceprimar municipiu, un prim-procuror, un procuror, 11 directori în diferite instituţii ale statului (între care trei directori Poşta Română, un director APIA), un profesor universitar, trei avocaţi, trei ofiţeri de poliţie şi doi primari comună”, informează un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit sursei citate, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, de aceea DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.

“În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare”, se mai arată în comunicat.AGERPRES