‘Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marian Iftimie-Nicorici, director general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, şi a lui Iulian Boghean, director în cadrul SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă’, se precizează într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2010, Marian Iftimie-Nicorici, în calitate de director al ANL, şi Iulian Boghean Iulian, director în cadrul FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, i-ar fi pretins administratorului unei societăţi comerciale să remită către echipă un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma să le încaseze de la ANL, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinţe aflate în derulare, Marian Iftimie-Nicorici promiţând, în schimb, că va interveni pe lângă funcţionarii din subordine pentru ca plăţile către respectiva societate comercială să nu fie întârziate.

‘Ca urmare a acestei solicitări, la data 6 septembrie 2010, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ (în care Boghean Iulian îndeplinea funcţia de director de marketing) în calitate de prestator şi o firmă administrată de aceeaşi persoană căreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract având ca obiect servicii de reclamă şi publicitate în valoare de 112.900 euro. În temeiul acestui contract, în perioada 1 octombrie 2010 – 27 decembrie 2010, beneficiarul a plătit suma totală de 61.709,96 lei în temeiul a două facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate’, se menţionează în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ. AGERPRES


Te-ar putea interesa și: