Divizia Mercedes-Benz, amendată în Marea Britanie pentru manipularea pieţei
Mercedes-Benz, divizie a constructorului auto german Daimler, şi trei din dealerii săi de vehicule comerciale din Marea Britanie au fost amendaţi cu 2,6 milioane de lire sterline (4 milioane de dolari) de către Autoritatea britanică pentru concurenţă (OFT) pentru manipularea pieţei.
OFT a anunţat că Mercedes-Benz şi cei trei dealeri (Ciceley, Road Range şi Enza) au recunoscut că între 2008 şi 2010 au încălcat legislaţia prin coordonarea preţurilor şi schimbul de informaţii sensibile cu privire la vânzarea de autovehicule utilitare şi camioane produse de compania germană. Un al patrulea dealer, Northside, a fost iertat în schimbul furnizării de informaţii.
"Aceste cazuri trimit un semnal clar că OFT va lua acţiuni ferme împotriva companiilor care se înţeleg între ele pentru a le refuza consumatorilor beneficiile unei concurenţe libere", a declarat directorul OFT, Ali Nikpay.
Autoritatea a precizat că, în urma cooperării companiilor, a decis să reducă amenzile aplicate cu 15%. Amenda impusă Mercedez-Benz a fost de 1,49 milioane lire sterline.
Daimler este cel mai mare producător mondial de camioane, aminteşte Agerpres.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




