E drept că trebuie să mai treacă puțin timp, mai puțin decât ne imaginăm noi, până când tehnologia să înclouiască definitiv industria auto pe care o știm în prezent.

În cadrul Microsoft Envision Forum 2019, liderii companiilor de tehnologie dar și din alte industrii au vorbit despre cum ne-a schimbat tehnologia felul de a trăi.

Prezent la eveniment, Alexandru Șeremet, Corporate Communication Manager la BMW România a explicat care sunt cele 4 caracteristici ale mașinilor bazate pe tehnologie și pe inovare. Mașina viitorului, care a început deja să fie dezvoltată încă de pe acum, este independentă (automată), electrică, conectată la internet și oferă diferite servicii, în condițiile în care foarte mulți dintr noi ne petrecem relativ mult timp în mașină.

Automobilele vor obţine „permisul de conducere”

Independența mașinilor este o problemă de mare interes în industria auto, pentru că este unul dintre aspectele-cheie ale revoluției în această industrie.

Nu demult, experţii au tras concluzia că există cel puţin trei aspecte care trebuie puse la punct: răspunderea în cazul unui accident provocat de un vehicul autonom, accesul la datele stocate în computerele maşinii şi procedura de autorizare pentru intrarea în circulaţie a vehiculelor autonome, după efectuarea unor teste riguroase. Practic, automobilele vor obţine permisul de conducere. O teorie interesantă a fost abordată şi explicată de inginerul Marius Damachi, şeful Departamentului Omologări de Tip din cadrul Registrului Auto Român.

„Oamenii au capacitatea de a învăţa rapid să manipuleze şi să exploateze mediul existent. Ce se va întâmpla într-un oraş când oamenii vor învăţa că toate AV-urile sunt întotdeauna programate să se oprească, să nu treacă peste oameni? Cu siguranţă, oamenii vor profita de această situaţie şi vor umbla fără teamă printre maşini, ştiind că nu există nicio ameninţare din partea vehiculelor autonome care se apropie. Ca reacţie, AV-urile se vor opri. Înmulţiţi acest scenariu de mii de ori pentru un oraş şi imaginaţi-vă blocajele de trafic care ar putea apărea’, a explicat inginerul.