Directorul general al Boeing, Dennis Muilenburg, a fost demis luni, pe fondul escaladării crizei provocate de prăbuşirea a două aeronave 737 MAX, care a obligat cel mai mare producător de avioane din lume să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său.

Concedierea a avut loc în timp ce Boeing încearcă să amelioreze relaţiile tensionate cu autorităţile de reglementare, care trebuie să aprobe revenirea în serviciu a avioanelor 737, consemnate la sol la nivel mondial. Preşedintele consiliului de administraţie, David Calhoun, va deveni director general şi preşedinte al grupului pe 13 ianuarie, a anunţat compania, adăugând că schimbarea liderului este necesară pentru refacerea încrederii, potrivit news.ro.

Acţiunile companiei, care au scăzut cu peste 20% în ultimele nouă luni, au crescut luni cu aproape 4%. Decizia vine după o săptămână dramatică pentru Boeing, de la măsura de a opri producţia de avioane 737, criticile publice exprimate de Administraţia Federală pentru Aviaţie, retrogradarea ratingului şi un eşec stânjenitor al unui zbor test al unei noi capsule pentru astronauţi, care nu a reuşit să ajungă pe orbita Staţiei Spaţiale Internaţionale.

O sursă apropiată Boeing a spus că grupul avea nevoie să facă o schimbare şi să recâştige încrederea, în timp ce traversează cea mai gravă criză din istoria sa de peste 100 de ani.

737 MAX este consemnat la sol din luna martie, în urma prăbuşirii a două avioane, în Indonezia şi Etiopia, într-un interval de cinci luni, în urma cărora 346 de oameni au murit.

Boeing a anunţat în această lună că va opri producia avioanelor în ianuarie. Criza riscă să afecteze economia americană, un reprezentant din Camera Reprezentanţilor, Rick Larsen, afirmând că decizia este ”o lovitură la corp pentru muncitori şi pentru economia regiunii”.

Zvonurile referitoare la concedierea lui Muilenburg au circulat în ultimele luni la nivelul industriei, iar acestea s-au intensificat în octombrie, când board-ul l-a privat de funcţia de preşedinte, chiar dacă a beneficiatde două ori de susţinerea lui Calhoun.


Te-ar putea interesa și: