Pat Mitchell: Prima revenire pe scena TEDWomen.
Sheryl Sandberg:
Prima revenire. Mă bucur să vă văd. E grozav să te uiți în sală și să vezi atâtea femei. Nu sunt obișnuită, la fel ca multe dintre voi.

PM: Când am început noi să abordăm subiectul, încă nu apărea în social media, presupuneam că urma să se întâmple, dar te preocupa mult lipsa posturilor de conducere, în special în tehnologie și social media. Cum s-a ajuns de la o simplă idee la un conferință TED?
SS:
Îmi era frică să urc pe scenă și să vorbesc despre femei, deoarece am crescut într-o lume a afacerilor, la fel ca multe dintre noi. Nu vorbești niciodată de faptul că ești femeie, pentru că cineva ar putea observa că ești femeie. Sau mai rău, dacă spui „femeie", cei de la capătul celălalt al mesei ar putea crede că pretinzi un tratament special sau că vrei să te plângi. Sau mai rău, pe cale de a-i da în judecată.

Mi-am petrecut întreaga carieră în afaceri, fără să vorbesc de faptul că sunt femeie, n-am vorbit public niciodată despre asta. Însă am observat că nu mergea. Am absolvit facultatea acum 20 de ani și am văzut că toți colegii mei erau bărbați și femei, dar cei ierarhic superiori erau bărbați, însă asta avea să se schimbe, deoarece generația voastră a făcut o treabă extraordinară luptând pentru egalitate, și că ați obținut-o. Însă nu. Deoarece an după an, am fost una din puținele și adesea, singura femeie din sală. Am întrebat multă lume, ar trebui să țin un discurs la TEDWomen despre femei, iar mi-au spus: „Oh, nu, nu!" Ți-ar distruge cariera. Nu poți fi un cadru de conducere serios și să vorbești despre cum e să fii femeie. Nu vei mai fi luată în serios. Din fericire, câteva persoane mândre, ca tine, mi-au spus că ar trebui să țin discursul, și am pus aceeași întrebare ca Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook și șeful meu, Ce-aș face dacă nu mi-ar fi frică? Și răspunsul era că aș urca pe scena TED și aș vorbi despre femei și conducere. Am făcut-o și am supraviețuit.

 

 

PM: Ai făcut mai mult de atât. Sheryl, mă gândesc la acel moment când eram împreună în spatele scenei, te-ai întors către mine și mi-ai spus o poveste. Și am spus, în ultimul moment: „știi, ar trebui să spui povestea asta.”
SS:
O, da.

PM: Care era povestea?
SS:
E o parte importantă a acestui parcurs. Primul TEDWomen s-a ținut în Washington, iar eu locuiesc aici. Trebuia să iau avionul cu o zi înainte. Fiica mea de 3 ani, agățată de piciorul meu îmi spunea: „Mami nu pleca!" Pat e o prietenă și fără nicio legătură cu discursul pe care aveam de gând să-l țin, care era plin de fapte, cifre și nimic personal, i-am povestit întâmplarea. Am spus că am o zi grea. Ieri fetița mea mi s-a agățat de picior și mi-a spus „Nu pleca!" Tu te-ai uitat la mine și mi-ai spus că trebuie să povestesc întâmplarea. Pe scena TED? Glumești? Să urc pe o scenă și să recunosc că fata mea s-a agățat de mine? Și tu mi-ai zis da, pentru că dacă vrei să convingi femeile să vină la conducere trebuie să fii sinceră despre dificultățile pe care le pot întâmpina. Am făcut-o. Și cred că e o parte importantă a acestui parcurs. La fel s-a întâmplat când mi-am scris cartea. Am început s-o scriu. Am terminat primul capitol. Credeam că e grozav. Era plin de informații și cifre. Aveam trei pagini despre triburile matriarhale Masai și despre modelele lor sociale. Soțul meu a citit și mi-a zis: „Banal ca și cum ai mânca cereale Wheaties". Scuze celor de la Wheaties dacă e cineva în sală. Nimeni n-o să citească cartea asta. Pe parcurs mi-am dat seama că trebuia să fiu mai sinceră și mai deschisă, că trebuia să-mi spun povestea. Să admit că nu mă simt așa de încrezătoare în multe situații. Că prima mea căsătorie a fost un eșec. Că plâng la muncă. Că simt că nu aparțin acelei companii, că încă mă simt vinovată. O parte din acest proces, de la această scenă până la cartea „Lean In", e cum să fii mai deschis și mai sincer privind aceste provocări, ca și alte femei să fie mai deschise și mai sincere și să muncim împreună pentru a obține adevărata egalitate.

PM: Cea mai surprinzătoare parte a cărții, și motivul pentru care a atins o coardă sensibilă și răsună în toată lumea, este că ești deschisă în carte și lași clar să se înțeleagă că, în timp ce ai observat lucruri importante ca alte femei să le știe, ai făcut față acelorași provocări ca multe dintre noi, ai întâlnit obstacole, bariere și poate oameni care nu gândesc ca tine. Vorbește-ne de acest proces: decizia de a-ți face publică viața privată și apoi pune-te în situația unui expert în rezolvarea acestor provocări.
SS:
După conferința TED … Știi, nu m-am gândit niciodată că voi scrie o carte, nu sunt o scriitoare. Conferința a fost văzută de mulți și a început să aibă impact în viața oamenilor. Am primit o scrisoare minunată, una dintre primele, de la o mamă care spunea că i se oferise o promovare la serviciu, dar a refuzat-o. I-a povestit celei mai bune prietene și ea i-a spus: „Trebuie să asculți acest discurs TED." L-a ascultat. A doua zi s-a întors la serviciu, a acceptat postul, s-a dus acasă și i-a dat soțului lista de cumpărături. Și a spus: „Pot s-o fac!" Ce e cu adevărat important pentru mine e că nu numai femeile din corporații, deși am auzit că le-a influențat pe multe dintre ele, ci și alți oameni în diverse situații. Am întâlnit un doctor la spitalul John Hopkins, mi-a spus că până să-mi audă discursul la TED, nu-i trecuse niciodată prin minte că, deși majoritatea studenților de la Medicină erau femei, ele nu vorbeau atât de mult ca bărbații când el era de gardă. A început să fie atent când ridicau mâna și și-a dat seama că numai bărbații o făceau. A început să le încurajeze pe studente să ridice mâna mai des și tot n-a mers. Așa că le-a spus să nu mai ridice mâna pentru că va numi el cine să răspundă. Astfel putea să strige în mod egal și pe studente și pe studenți. Și-a dovedit lui însuși că femeile știau la fel de bine sau mai bine și a putut merge la ele și să le spună asta. Apoi a fost o mamă casnică, trăia într-un cartier sărac fără o școală bună, nu lucrase niciodată într-o companie, care a zis că TED a inspirat-o să meargă la școală să lupte pentru profesori mai buni pentru copilul ei. Asta m-a ajutat să-mi găsesc propria voce. Am realizat că și alții ar putea s-o facă cu ajutorul vocii mele. De aceea am am scris o carte pornind de la acest discurs.

 

PM: În carte, nu numai că ți-ai găsit vocea, clar și răspicat, ci și împărtășești ce ai învățat: experiențele altor oameni în lecții de viață. La asta mă refer când zic că ai devenit un fel de expert în cum să ieși în față. Ce ai simțit și cum ți s-a schimbat viața? Ai lansat nu numai un best-seller, nu numai o conferință foarte vizionată, ci o mișcare în care oamenii încep să descrie acțiunile de la serviciu ca „Ies în față”.

SS: Sunt recunoscătoare, onorată, fericită, iar ăsta e doar începutul. Nu știu dacă sunt expertă sau dacă cineva e expert. Însă cu siguranță am făcut multe cercetări. Am citit fiecare studiu, am studiat cu atenție materialele și lecțiile sunt foarte clare. Iată ce știm: stereotipurile rețin femeile de la roluri de conducere în toată lumea. E frapant. „Lean In" e global, am fost peste tot în lume vorbind despre această carte și… culturile sunt atât de diferite. Chiar în țara noastră, în Japonia, în Coreea, în China, în Asia, în Europa, sunt atât de diferite. Cu excepția unui lucru: inegalitatea între sexe. Oriunde în lume, indiferent de cultură, credem că bărbații trebuie să fie puternici, categorici, agresivi, să-și spună cuvântul. femeile trebuie să vorbească atunci când li se dă voie și să-i ajute pe ceilalți. Peste tot în lume femeile sunt numite „autoritare”. Există un sinonim pentru „bossy” folosit despre fetițe, în orice limbă, cuvânt care nu prea se folosește pentru băieți, dacă un băiețel conduce nu există nicio conotație negativă, e de așteptat să conducă. Dacă o fetiță conduce e numită „bossy”. Nu sunt mulți bărbați aici, dar fiți alături de mine. Dacă ești bărbat trebuie să-ți reprezinți sexul. Ridicați mâna dacă vi s-a spus că sunteți prea agresivi la serviciu. Sunt întotdeauna câțiva, în jur de 5%. Fiți gata domnilor. Acum doamnelor, ridicați mâna dacă vi s-a spus vreodată la serviciu că sunteți prea agresive. Același lucru l-a spus publicul în fiecare țară din lume și este demonstrat de statistici. Sunt femeile mai agresive decât bărbații? Sigur că nu. Doar că le judecăm după alte criterii. Și multe trăsături pe care trebuie să le arătăm la serviciu pentru a obține rezultate, pentru a conduce, sunt cele care ne fac să-i vedem pe bărbați șefi, iar pe femei drept bossy. Vestea bună e că putem schimba asta dacă recunoaștem. Un moment fericit pe care le-am trăit trecând prin acest proces, după apariția cărții, când m-am trezit pe scenă cu John Chambers, director executiv la Cisco. Citise cartea. Stătea pe scenă cu mine, m-a invitat în față împreună cu întreaga echipă de conducere, bărbați și femei. Și mi-a spus: „Credeam că stăm bine la capitolul ăsta. Și apoi am citit cartea asta și mi-am dat seama că noi, compania mea, le-am considerat agresive pe doamnele din conducere. Aici pe scenă îmi cer iertre. Vreau să știți că nu se va repeta.”

 

PM: Putem povesti asta tuturor?
SS:
John s-a scuzat pentru că așa crede că e bine pentru compania lui și acest tip de recunoaștere a disparităților le poate schimba. Așa că data viitoare când auziți pe cineva că numește o fetiță „autoritară”, mergeți direct la acea persoană, zâmbiți-i și spuneți-i: „Fetița nu e bossy. Are capacități de conducere.”

PM: Sunt sigură că asta îi spui fetiței tale.
SS:
Cu siguranță.

PM: Scopul cărții, motivul, cum ai spus, era de a crea un dialog pe acest subiect. Recunoașteți că femeile, deși trăim într-o lume cu mai multe uși deschise, mai multe oportunități, încă nu obțin posturi de conducere. În lunile care au trecut de la apariția cărții, „Lean In” a pus accentul pe acest lucru și a spus: Iată problemele care rămân și pe care trebuie să le rezolvăm noi înșine. Ce s-a schimbat? Ați observat schimbări?

SS: Cu siguranță se vorbește mai mult despre asta, ceea ce e grozav. Însă ce contează sunt măsurile care se iau. Oriunde mă duc, directori executivi, majoritatea bărbați, îmi spun: „Mă costă foarte mult pentru că femeile vor să fie plătite la fel ca bărbații. " Și eu le spun: „Nu regret nimic.” Nimic. Femeile ar trebui să fie plătite la fel ca bărbații. Pe unde mă duc, femeile îmi spun că cer măriri de salariu. Oriunde merg, femeile spun că se înțeleg mai bine cu bărbații lor, cerând ajutor acasă sau promovări pe care ar trebui să le primească la serviciu și cel mai important crezând în ele însele. Lucruri mărunte. Guvernatorul unuia dintre state mi-a spus că nu și-a dat seama că mai multe femei stăteau, într-o anumită parte a sălii. Acum a făcut o regulă ca toate femeile din echipa lui să stea la masă. Fundația pe care am înființat-o odată cu „Lean In” ajută femeile, sau bărbații, să formeze grupuri mici, pot fi 10 membri, sau câți vreți, care să se întâlnească o dată pe lună. Speram să se ajungă la 500 de cercuri. Ar fi fost minunat. 500 de grupuri a câte 10 oameni. Există peste 12.000 de astfel de cercuri în 50 de țări din întreaga lume.

PM: Este uimitor!
SS:
Și se întâlnesc lunar. Am întâlnit unul dintre grupuri în Beijing. Era un grup de femei în jur de 29-30 ani care au început primul cerc „Lean In” în Beijing multe au crescut în China rurală și foarte săracă. Aceste femei au 29 ani, societatea le spune că sunt niște „paria”, pentru că sunt nemăritate și reuniunile o dată pe lună le ajută să se descopere pe ele însele. Să-și dea seama ce vor pentru cariera lor, ce fel de parteneri își doresc, dacă-și doresc. M-am uitat la ele, ne-am prezentat toate și-au spus numele și de unde vin, le-am spus că mă numesc Sheryl Sandberg și că acesta este visul meu. Și am început să plâng. Ok, am plâns. Am mai vorbit deja despre asta. Însă faptul că o femeie de la capătul celălalt al lumii, care a crescut într-un sat, căreia i s-a spus să se mărite cu cineva pe care ea nu și-l dorește, poate acum să se întâlnească odată pe lună cu un grup unde să conteste asta și să-și găsească un drum prin forțe proprii. La o astfel de schimbare speram.

 

PM: Te-a surprins natura globală a mesajului? Când a fost publicată cartea, mulți credeau că e un manual important pentru tinere care doresc să progreseze. Trebuie să citească această carte, să anticipeze obstacolele și să le detecteze, să le depășească, să vorbească despre asta, dar e o carte destinată femeilor în cursa pentru lumea afacerilor. Și totuși, așa cum spui, cartea e citită de femei din mediul rural și din țări în dezvoltare. Ce te-a surprins și poate ți-a schimbat perspectiva?
SS:
Cartea e despre încredere în sine și despre egalitate. Peste tot, femeile au nevoie de mai multă încredere, pentru că lumea ne spune că nu suntem egale cu bărbații. Peste tot în lume, bărbații primesc „și” pe când femeile primesc „sau”. Nu știu niciun bărbat care să fi fost întrebat cum reușește să le facă pe toate. Mă adresez din nou domnilor din public. Ridicați mâna dacă ați fost întrebat vreodată cum reușiți să le faceți pe toate? Doar bărbații. Acum femeile. Ridicați mâna dacă ați fost întrebate cum reușiți să le faceți pe toate? Presupunem că bărbații le pot face pe toate: un loc de muncă și copii, însă nu și femeile. Presupunem că femeile nu pot, iar asta e ridicol pentru că majoritatea femeilor de pretutindeni, chiar și în SUA, lucrează cu normă întreagă și au și copii. Universalitatea mesajului nu e percepută pe deplin. În Miami s-a creat un cerc pentru prostituatele salvate. Folosesc „Lean In” pentru a le ajuta pe aceste femei pentru a reveni la ceea ce ar fi o viață corectă, salvându-le într-adevăr de proxeneții lor. În Texas sunt grupuri „ Îmbracă-te pentru succes” care se bazează pe cartea mea pentru femeile care nu au fost niciodată la școală. Știm că există astfel de grupuri până în Etiopia. Mesaje despre egalitate, despre cum li se spune femeilor că nu pot avea ce au bărbații, credem că posturile de conducere sunt pentru bărbați, că doar ei își pot face auzită vocea, aceste mesaje ne afectează pe toți, sunt universale. Despre asta este TEDWomen. Ne unește pe toate într-un scop în care credem mai multe femei, mai multă putere de cuvânt, mai multă egalitate.

 

PM: Dacă ai fi invitată să ții un alt discurs la TEDWomen, care ai spune că e rezultatul acestei experiențe, din punctul tău de vedere, și ce ai aflat despre femei și bărbați de-a lungul acestei experiențe?
SS:
Cred că aș spune, am încercat s-o spun clar și răspicat dar cred că mai e loc și de mai bine, aș spune că acest status quo nu e de ajuns. Nu e suficient. Nimic nu se schimbă destul de repede. De la prima mea conferință TED și publicarea cărții, noi statistici au fost publicate de U.S. Census. Știi ce am aflat? Diferența de salarizare dintre femei și bărbați în Statele Unite nu s-a schimbat. Șaizeci și șapte de cenți față de un dolar. Dacă ești femeie de culoare, 64 de cenți. Pentru o femeie de origine latină, 54 de cenți. Știți când a fost ultima majorare a acestor cifre? În anul 2002. Stagnăm, stagnăm în atât de multe feluri. Nu suntem cu adevărat sinceri în această privință din atât de multe motive. E așa de greu să vorbești despre sexe. Ne e frică să folosim cuvântul „feminist”, un cuvânt pe care trebuie să-l adoptăm. Trebuie să scăpăm de termenul „bossy” și să aducem înapoi…) Cred că aș spune cu voce mai tare că trebuie să scăpăm de termenul „autoritar” și să aducem înapoi cuvântul „feminist” pentru că avem nevoie de el.

Te-ar putea interesa și: