Directorii marilor companii britanice câştigă în 2 zile salariul mediu anual

Directorii marilor companii britanice câştigă în 2 zile salariul mediu anual
Publicat de Radu Cazan la 5 ianuarie 2016, 09:26

În primele două zile din această săptămână directorii principalelor companii din Marea Britanie vor câştiga mai mult decât va câştiga un muncitor obişnuit în întregul an 2016, potrivit unui studiu publicat de centrul de reflexie High Pay Centre, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit HPC, directorii generali ai celor 100 de companii incluse în indicele general FTSE 100 al Bursei de la Londra vor câştiga până marţi după-amiază, a doua zi de la revenirea la muncă după Noul An, mai mult decât salariul mediu anual de 27.645 lire sterline. În 2014 directorii companiilor din FTSE 100 au câştigat, în medie, 4,96 milioane lire sterline, iar HPC a calculat că aceasta este echivalent cu un salariu de peste 1.200 de lire sterline pe oră.

"Fat Cat Tuesday – "Marţea Bonusurilor Mari –  pune încă odată în lumină problema diferenţei de salarii în Marea Britanie", a declarat directorul High Pay Centre, Stefan Stern.

După criza financiară mondială, Guvernul britanic a adoptat o serie de legi destinate limitării salariilor şi bonusurilor acordate directorilor de companii. În prezent, acţionarii au puterea de a se opune remuneraţiilor acordate directorilor cu ocazia adunărilor generale. În plus, începând din 2013 marile companii sunt obligate să fie mai transparente când vine vorba de câştigurile directorilor, care în general primesc un salariu de bază, bonusuri, opţiuni cu acţiuni şi alte avantaje. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.