Acţiunea este o premieră în România, iar ANAF a selectat din baza de date a contribuabililor peste 600.000 de firme, exceptând persoanele fizice şi instituţiile publice, cărora le-a transmis scrisori nesemnate şi neştampilate, prin care erau atenţionate să declare şi să plătească impozitele şi taxele, dacă nu au făcut acest lucru până la acel moment, înainte de inspecţia fiscală sau de procedura de executare silită.

‘Adresa nu este semnată pentru că nu reprezintă un act administrativ fiscal (…) Altfel, cineva ar fi înţeles s-o conteste şi atât ne-ar mai fi trebuit să ne trezim cu câteva sute de mii de contestaţii, că inspecţia fiscală abia s-a terminat acum două luni, spre exemplu, şi de ce mai trimitem o nouă adresă’, a spus directorul ANAF.

El a menţionat că în adresele trimise era precizat că, dacă impozitele şi taxele au fost declarate şi plătite, firmele nu trebuie să mai întreprindă nimic.

În legătură cu temerile unor contribuabili referitoare la faptul că în adrese se spunea ‘aţi fost selectaţi din baza de date’, Busuioc a explicat că a avut loc într-adevăr o selecţie, dar care nu se referea la existenţa unor obligaţii de plată, ci la eliminarea persoanelor fizice, instituţiilor publice şi companiilor de stat.

‘La companiile de stat, dacă trimiţi la CFR şi vine să ia banii din buget să-şi plătească datoriile, ce-am rezolvat?’, a spus oficialul ANAF, întrebat de jurnalişti de ce au fost eliminate companiile de stat.

În luna octombrie, încasările ANAF au crescut, fiind depăşit programul de colectare a veniturilor bugetare, dar oficialul ANAF a spus că nu există analize care să arate că aceasta s-a datorat campaniei de trimitere de adrese sau unor factori conjuncturali.

Veniturilor bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/ în luna octombrie s-au cifrat la 17,091 miliarde lei, cu 7,38% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 2,66% mai mari faţă de program, potrivit unui comunicat al ANAF remis luni AGERPRES.

Faţă de luna octombrie 2012, Fiscul a colectat venituri mai mari cu 1,175 miliarde lei.

La bugetul de stat, încasările au fost de 12,134 miliarde lei, cu 891,42 milioane lei mai mult faţă de aceeaşi lună 2012 (11,243 miliarde lei), respectiv cu 2,57% peste programul de încasări.

Încasările din impozitul pe profit s-au cifrat la 2,493 miliarde lei, cu 252,16 milioane lei mai mult decât în octombrie 2012, programul fiind depăşit cu 16,67%.

SURSA: Agerpres