Dincă se contrazice în declaraţii! Ce i-a făcut Luizei

Dincă se contrazice în declaraţii! Ce i-a făcut Luizei
Publicat de Bogdan Ungureanu la 6 septembrie 2019, 07:00

Anchetatorii au continuat şi joi să-l audieze pe Gheorghe Dincă. Bărbatul a început deja să se contrazică în declaraţii, mai ales în ceea ce priveşte situaţia Luizei Melencu.

Criminalul din cazul Caracal a fost audiat și joi, 5 septembrie. Se pare că Gheorghe Dincă și-a schimbat părți din declarație, mai ales cele referitoare la cazul Luizei Melencu. Până acum, el spunea că pe Luiza a ucis-o în aceeași zi în care a răpit-o și în același mod cum a procedat și cu Alexandra, potrivit Antena 3.

La audierea de astăzi, Gheorghe Dincă a recunoscut încă o dată că le-a ucis pe cele două fete. În privința Luizei, el a venit cu informaţii noi, însă unele dintre acestea se contrazic cu cele declarate de el până acum. Dincă şi-a motivat gestul de a o răpi pe Luiza, spunând că atunci când a văzut-o la ocazie a vrut să facă o faptă bună și să o ducă acasă. Pe drum însă, s-a răzgândit. Și-a dat seama că era foarte frumoasă, că mirosea frumos și a dus-o la el acasă.

La un moment dat, Gheorghe Dincă spunea că Luiza a fost omorâtă în acelaşi mod în care a ucis-o și pe Alexandra. Astăzi a adus adăugiri referitoare la perioada în care a ținut-o pe Luiza, povestindu-le anchetatorilor că a ținut-o mai multe zile, dar pentru că știa că va veni soția lui acasă, s-a gândit să o omoare.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.