Diana Şoşoacă aruncă bomba! A fost ameninţată cu bătaia. Este dezvăluirea momentului

Diana Şoşoacă aruncă bomba! A fost ameninţată cu bătaia. Este dezvăluirea momentului

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Publicat de Corina Chiriac la 10 februarie 2021, 22:14

Senatoarea Diana Șoșoacă a vorbit miercuri în direct la România TV despre excluderea sa din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Aceasta a venit cu mai multe precizări despre postările dânsei despre care se vorbește în spațiu public.

Diana Șoșoacă a vorbit în direct, la România TV, despre excluderea din AUR. Întrebată dacă se va alătura altui partid politic, senatoarea a precizat că nu va face așa ceva având în vedere că a luptat toată viața sa împotriva acestor partide.

”Cum să mă asociez cu PSD, PNL, USR sau UDMR/ Doamne fereşte. Mai bine, singură. Eu nu mă pot asocia celorlalte partide împotriva cărora am luptat.”, a spus Diana Șoșoacă miercuri seara.

Aceasta a mai precizat că se întâmplă multe lucruri în Parlament și că, în curând, vor mai existat excluderi și demisii.

”Nu vă spun ce e în Parlamentul ăla. Veti mai vedea excluderi, demisii. E mai bine să fiu singură, stiu ce am de facut. Campania mea electorala e de 20 de ani.”, spune senatoarea.

Diana Șosoacă: Postările alea sunt fake-uri

În legătură cu postările care circulă în spațiul public, Diana Șoșoacă a declarat că acestea sunt false și că expresiile folosite nu sunt ale dânsei.

[poll id=”729491″]

Mai mult decât atât, aceasta a spus că postările respective ar putea fi motivul excluderii sale din AUR.

”Postările alea sunt fake uri. Nu-mi aparțin acele expresii și nu le-am făcut niciodată. E posibil ca acele postări să fie la originea excluderii mele.”, a mai precizat Diana Șoșoacă.

Referitor la relația profesională dintre ea și George Simion, aceasta spune că nu s-a certat niciodată cu el și că nu au existat apeluri sau mesaje între ei.

Senatoarea a precizat că întâlnirile dintre ei s-au efectuat doar în Parlament și în privat. Ulterior, Șoșoacă a mai spus că nu are nimic cu acesta.

Diana Șoșoacă, despre Sorin Lavric

În ceea ce privește relația profesională cu Sorin Lavric, senatoarea a precizat că acesta a amenințat-o cu bătaia dacă nu se supune superiorilor din partid.

”Domnul Sorin Lavric a folosit un limbaj de maidan și a ridicat palma la mine. I-am zis: ”cine ești tu, cum îți permiți tu să ridici palma la mine, să folosești un limbaj violent?”, a spus aceasta.

Cât despre Claudiu Târziu, senatoarea a precizat că pe el l-a întâlnit ”foarte târziu”.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.