Dezvăluire BOMBĂ despre prefectul Capitalei. Tocmai s-a aflat

Dezvăluire BOMBĂ despre prefectul Capitalei. Tocmai s-a aflat
Publicat de Alexandra Buican la 22 august 2018, 16:41

Speranţa Cliseru a fost angajată, în 2017, la Primăria Capitalei. Aceasta a fost prefect al judeţului Ilfov şi a lucrat în Primăria Voluntari, unde primar este soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele.

Suma colosală pe care a câştigat-o anul trecut actualul prefect de Bucureşti, Speranţa Cliseru, cea care a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei la mitingul din 10 august, este de 191.640 de lei (o medie de 15.970 de lei pe lună).

Comparativ cu veniturile Speranţei Cliseru, preşedintele Klaus Iohannis a câştigat 169.646 de lei în 2017, adică 14.137 de lei lunar, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu – 161.912 (adică 13.492 de lei lunar), iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea – 161.219 lei (adică 13.434 lei pe lună).

Potrivit G4Media, banii sunt încasaţi din salariile de la Primăria Capitalei şi de la Green City Voluntari, fiirmă înfiinţată şi administrată de Primăria Voluntari, dar şi din indemnizaţiile primite ca membru în Consiliul de Administraţie a trei companii de stat bucureştene.

E vorba despre RATB, Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă, precum si Compania Municipală Pază şi Securitate. Tot anul trecut, Cliseru – o apropiată a familiei Pandele – Firea, a avut venituri și de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara Euroapa, organism al cărui membru fondator este tot Primăria Voluntari.

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.