Proiect de lege privind problema urșilor în România

Deputata PSD Corina Ene și deputatul PSD Marius Isac au inițiat un proiect de lege menit să descurajeze apropierea intenționată de urși și hrănirea acestora. Conform propunerii legislative, orice apropiere la mai puțin de 50 de metri de un urs sau hrănirea acestuia va fi interzisă și sancționată sever. Mai mult, se va interzice publicarea în spațiul online a conținutului care promovează astfel de comportamente.

Modificările propuse vizează Ordonanța de Urgență nr. 81/2021, prin introducerea unor măsuri clare de prevenție, educare și sancționare. Inițiatorii consideră că lipsa unei politici coerente în domeniul interacțiunilor cu fauna sălbatică duce la riscuri majore pentru siguranța publică și echilibrul ecologic.

Amenzi dure și sancțiuni pentru recidiviști

În cazul nerespectării noilor reguli, cetățenii riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 60.000 de lei. Proiectul prevede și sancțiuni suplimentare pentru cei care repetă abaterea: interzicerea accesului în habitatul natural al speciei.

Un alt element important din acest proiect de lege este crearea unui Registru Național al Interacțiunilor cu Fauna Sălbatică, care va ajuta la fundamentarea viitoarelor politici publice în domeniu.

Deputata Corina Ene a subliniat că inițiativa vine ca reacție la situațiile tot mai frecvente în care oamenii se apropie iresponsabil de urși, adesea pentru a realiza conținut viral. Ea a invocat inclusiv cazul tragic al cetățeanului italian decedat în urma unei astfel de interacțiuni.

„Această lege vine din nevoia de a proteja viaţa umană, dar şi de a adresa un fenomen din ce în ce mai răspândit al interacţiunii cu urşii în spaţii publice, fenomen pe care conţinutul de pe reţelele de socializare îl amplifică. România trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi profesionalism în gestionarea celei mai mari populaţii de urşi bruni din Europa. De aceea, prevederile acestui proiect sunt menite să diminueze semnificativ cazuri precum decesul tragic al cetăţeanului italian care a hrănit, recent, un urs”, a declarat deputata.

De asemenea, deputatul Marius Isac a punctat că „este timpul să punem capăt comportamentelor iresponsabile promovate pe rețelele sociale. Trebuie să transmitem un mesaj clar: natura se respectă, nu se transformă în platou de divertisment.”

ursi pe Transfagarasan
SURSA FOTO: Capital

Educația, informarea și cercetarea, piloni esențiali în noua abordare

În acest proiect de lege sunt incluse și măsuri educaționale, precum organizarea de campanii anuale de conștientizare derulate de Ministerul Mediului, în parteneriat cu autoritățile locale și instituțiile de învățământ. Se propune, de asemenea, introducerea în curriculumul național a unor elemente dedicate protecției faunei și comportamentului adecvat în natură.

Totodată, sunt prevăzute programe de cercetare destinate aprofundării problematicii legate de populația de urs brun din România, în vederea gestionării pe termen lung a acesteia. Marius Isac a atras atenția asupra impactului rețelelor sociale, declarând că este momentul ca statul să descurajeze promovarea unor comportamente periculoase ca formă de divertisment.

Inițiativa legislativă vine în contextul în care România găzduiește cea mai mare populație de urși bruni din Europa. Aceasta se aliniază recomandărilor Uniunii Europene privind protejarea marilor carnivore și este inspirată din practici deja aplicate în Franța, Italia și Slovenia.