Despre rețelele de socializare: între interdicții, abac și rigla de la tablă

Într-o analiză amplă, Gheorghe Piperea, avocat și membru al Parlamentului European, discută propunerile tot mai frecvente de interzicere a accesului minorilor la rețelele de socializare și avertizează asupra riscurilor juridice, tehnice și sociale ale unor astfel de măsuri.

Pornind de la cazuri reale și de la tendințe legislative naționale și europene, Gheorghe Piperea susține că problema nu este accesul minorilor la platforme, ci accesul abuzatorilor, pedofililor și rețelelor infracționale, care trebuie combătute prin mijloace de drept penal și prin obligații ferme impuse platformelor. În locul unor interdicții cu potențial totalitar și greu de aplicat, analiza propune soluții concrete: rol activ al familiei și comunității, avertismente clare, control parental și sancționarea dură a conținutului ilegal, în acord cu regulile deja existente.

Interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare

Oarecum previzibil, a apărut și în România propunerea de interzicere a accesului minorilor la rețelele de socializare.

Printre proiecte de legi naționale sau de directive europene de protecție a minorilor online, o sumedenie de evenimente cu mare impact emoțional au fost puse în conexiune, pentru a înlesni și accelera trecerea la pașaportul sau portofelul digital, ca instrument de supraveghere și control permanent, general și ubicuu.

Este real că, în online și pe rețelele de socializare, minorii sunt des victime ale abuzurilor, inclusiv abuzurilor sexuale și pedofiliei și, în plus, violența și furia pe care unii minori o acumulează în spațiul digital și ulterior o exhibă sunt în creștere. Sunt filme pe platformele de streaming dedicate unor evenimente reale sau inventate cu minori în posturi de victimă sau de (sin)ucigaș, așa cum sunt și evenimente grave care implică minori cu deviații de comportament dobândite online, relatate cu lux de amănunte în presa mainstream. Sunt dezvăluiri despre pedofili, grooming, bullying, incest.

Notă intermediară: minorii ca și consumatori online

Ce nu dezvăluie și nu relatează presa mainstream este fenomenul de achiziție comercială și ideologică pe care o fac minorii online sau pe rețelele de socializare, chit că ei nu au capacitate juridică de exercițiu (conform legii, un act juridic este valabil dacă cel care l-a semnat are 18 ani sau minorul cu vârsta de 14–17 ani este autorizat prealabil de părinte).

Copiii sunt consumatori încă de la vârsta la care înțeleg cum să umble cu smartphone-ul, iPad-ul, consola de joc sau laptop-ul. Doar că nu acceptăm noi, adulții, că astfel de achiziții, cu cardul lui tati sau creditul lui mami, sunt perfectate mereu de copii.

Și, evident, nimeni nu își pune problema protecției minorilor în calitate de consumatori, mă rog, nu chiar nimeni, eu am luat inițiativa de avertizare a societății și a autorităților încă de anul trecut, dar societatea și autoritățile au alte priorități; voi continua, totuși, să mă străduiesc aici, în PE, să avertizez și să scriu proiecte de legi și directive de protecție a minorilor în calitate de consumatori.

Exemple internaționale și tentația interdicției

Există state care deja au interzis accesul minorilor la rețelele de socializare: Australia, mai nou Franța, curând Spania. Există intenția de a face același lucru la nivel UE, printr-un regulament care ar urma să intre în vigoare în 2026–2027. Desigur, există și propunerea lui Raed Arafat de a interzice accesul minorilor din România la rețelele de socializare.

În loc să curățăm pădurea de copacii putrezi, adică să prindem și să băgăm la zdup pedofilii și abuzatorii copiilor, dăm foc pădurii. De aceea, nu pot fi de acord cu aceste iraționale și totalitare inițiative legislative.

De ce „modelul” australian este greșit

În primul rând, voi atrage atenția că „modelul” australian este greșit. La momentul proiectului de lege, experții, adică știința, au propus 11 modele de acțiune pentru protecția minorilor online, niciun astfel de model nefăcând referire la interdicția accesului minorilor la rețelele de socializare.

Interdicția a fost o soluție integral politică, fără bază științifică. Date fiind efectele sociale, psihologice și antropologice grave antrenate, acest „model” este acum pe cale a fi abandonat.

Oricum, ținta unei astfel de legislații este greșită – nu accesul minorilor la rețelele de socializare trebuie interzis, ci accesul abuzatorilor și pedofililor. Acești infractori trebuie vânați legal constant și fără milă și aruncați ani grei după gratii. La fel și cei ce fac propagandă pentru reducerea vârstei necesare pentru consimțământul la actul sexual, precum și cei ce fac propagandă pentru deviații și disforii sexuale în rândul copiilor sub masca diversității și a drepturilor omului.

Un raționament contradictoriu

Sesizez aici un raționament schizoid al celor care susțin măsura interzicerii accesului minorilor la rețelele de socializare: minorii sunt apți pentru activitate sexuală de la vârste plasate sub minimul legal cu care lumea s-a obișnuit (16 ani), dar nu și pentru acces la rețelele de socializare.

Imposibilitatea tehnică și riscul supravegherii generale

În al doilea rând, măsura se lovește de o imposibilitate tehnică – nu se poate verifica, în timp real, vârsta oricărei persoane care accesează rețelele de socializare.

Ar însemna ca toate datele noastre, stocate (teoretic) în siguranță de titularii platformelor, să fie puse la dispoziția autorităților (inclusiv a celor cu tendințe și comportamente totalitare) și, implicit, a hackerilor și a… boților ruși pentru verificare. Operațiunea ne-ar face pe toți subiecte de urmărire constantă și suspecți.

Este contrar ideii de democrație și libertate (nu va mai exista dreptul la opinie liberă, ci doar discursul reglementat și abținerea de la a spune ceea ce îi dictează fiecăruia conștiința) și este ineficient – o întreagă birocrație digitală ar trebui angajată pentru a depista minorul care accesează rețelele de socializare în ciuda interdicției.

Între timp, în toată această cavalcadă a supravegherii și controlului permanent și ubicuu, adevărații vinovați vor scăpa.

Ironic, dar aceștia chiar ar putea fi urmăriți eficient, prin mijloace de drept penal, pentru că sunt, pe de o parte, puțini (sunt zeci sau sute de mii, iar noi, ceilalți, suntem miliarde), iar pe de altă parte sunt cunoscuți sau recognoscibili. Aș zice chiar arhi-cunoscuți, căci fac parte din rețele, iar rețelele sunt populate, legitim (în scop de prindere a infractorilor) sau ilegitim (co-autorat, complicitate, mită), de reprezentanți ai autorităților.

Riscurile majore ale reglementării

În al treilea rând, reglementarea antrenează uriașe riscuri:

(i) depresie, violență, sinucidere în rândul minorilor, pe motiv de interzicere a ceva ce, deja, face parte din cotidianul lor inevitabil;

(ii) migrarea către instrumente incognito de socializare, către dark web, de exemplu, unde nivelul de protecție a minorilor este zero, inclusiv din punctul de vedere al libertății sau al vieții;

(iii) lipsirea de o sursă importantă de informație – în definitiv, statul i-a determinat pe oameni să migreze, de la vârste școlare, în online și în rețele de socializare, în dauna bibliotecii, a școlii clasice și a sportului, iar acum statul (care se declară progresist și globalist) îi trimite pe minori înapoi în timp, în anul 2000, când nu existau rețele de socializare și platforme online; dacă ar fi după mine, acest reviriment al educației și informării clasice, cu cartea, biblioteca, povața, cursul, ora de clasă, ar fi ceva extraordinar pentru reziliența noii generații, dar nu e după mine: e după noua generație;

(iv) educația copiilor va fi concesionată algoritmilor, Inteligenței Artificiale și „inteligenților” birocrați, care știu ei mai bine decât părinții și familia cum se educă și cum se ocrotesc copiii, deși ei, birocrații, nu mai știu demult ce înseamnă să ai copii sau familie (ei, birocrații, fiind niște plante în ghiveciuri mobile, care se pot mișca facil în și între orice clădire guvernamentală sau corporatistă, fără probleme de dezrădăcinare).

Soluții reale, nu interdicții simbolice

Ce soluții sunt, totuși, la problemele reale din online? Ce este mai simplu și mai eficient în demersul de combatere a abuzului contra copiilor în online?

Părinții, familia, comunitatea să se ocupe de copii și adolescenți, pentru a evita rătăcirile, inerente vârstei. Rețelele de socializare să fie obligate să afișeze avertismente de tipul celor de la TV – de exemplu, „nerecomandat minorilor”.

Site-urile porno sunt de multă vreme în vizorul părinților, ca riscuri pentru dezvoltarea minorilor, iar chestiunea a fost destul de eficient rezolvată prin controlul parental al comportamentului online al minorilor.

Rețelele de socializare să fie amendate sau demantelate dacă promovează sau tolerează grooming-ul, pedofilia, abuzul sexual asupra minorilor, propaganda pentru sinucidere, traficul de persoane sau de arme și droguri (toate acestea fiind clar conținut ilegal, care trebuie eliminat, conform DSA).

Iar societatea noastră să nu se mai pretindă și modernă, cu știința în suflet, și regresistă, cu abacul și cu rigla de acum 50 de ani, când eram noi elevi…

Material platit de ECR GROUP din Parlamentul European