PSD intră la consultările pentru guvernare. Mihai Fifor anunță o agendă centrată pe principii, nu pe funcții

Partidul Social Democrat (PSD) nu va propune un premier și nu va negocia ministere în cadrul consultărilor convocate de președintele României, Nicușor Dan, pentru formarea unui nou guvern. Deputatul Mihai Fifor a declarat marți că formațiunea se va prezenta la Palatul Cotroceni cu o singură miză: prezentarea unei viziuni economice ferme și a principiilor care, în viziunea PSD, nu sunt negociabile.

Discutăm despre direcția economică a țării

Potrivit deputatului, social-democrații nu vin la consultări pentru a împărți funcții sau a negocia poziții în viitorul executiv. „Nu vom propune un premier și nu vom negocia ministere. Singurul subiect de discuție este direcția economică a țării”, a transmis acesta.

Delegația PSD va include specialiști în economie, iar discuțiile se vor concentra exclusiv pe temele bugetare, investiții, echitate socială și reducerea decalajelor economice.

Fifor a subliniat că partidul va veni la consultări cu un set clar de principii pe care le consideră intangibile. Printre acestea: continuarea proiectelor majore de infrastructură, menținerea investițiilor locale și naționale și protejarea categoriilor vulnerabile de noi măsuri de austeritate.

„Nu acceptăm oprirea proiectelor majore de infrastructură. România are nevoie de autostrăzi, nu de frâne bugetare mascate. Sistarea lucrărilor ar însemna să pierdem investiţiile deja făcute în studii şi licitaţii, dar şi să blocăm dezvoltarea regională. Nu acceptăm tăieri de la investiţiile locale şi naţionale. Fiecare comunitate are dreptul la dezvoltare. A reduce investiţiile în teritoriu înseamnă a condamna milioane de români la stagnare.

În doctrina social-democrată, nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Nu susţinem măsuri care lovesc în românii cu venituri mici şi medii. PSD nu va permite ca nota de plată să fie pusă din nou pe umerii celor mai vulnerabili. Orice reformă fiscală trebuie să aducă echilibru, nu nedreptate”, menţionează Fifor.

Totodată, PSD nu susține nicio formă de tăiere a fondurilor alocate comunităților locale.

PSD
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Intrarea la guvernare condiționată de viziunea partenerilor

PSD își rezervă dreptul de a decide participarea la guvernare doar după ce va analiza în detaliu planul economic propus de președintele României și celelalte partide. Orice decizie va fi luată în forurile interne de conducere.

„Cu privire la guvernare, PSD va decide dacă își asumă sau nu intrarea într-un executiv doar după ce va exista o imagine clară a viziunii economice propuse de președinte și de celelalte partide”, a declarat Mihai Fifor.

În același timp, liderul social-democrat a transmis că, indiferent de decizia politică finală, PSD se va comporta ca o forță responsabilă și va susține măsurile benefice pentru țară, chiar și din opoziție.

„Însă, indiferent de decizie, PSD se va comporta ca un partid serios şi responsabil. Vom susţine, dacă va fi cazul, instalarea unui guvern funcţional şi măsurile bune pentru ţară, chiar şi din opoziţie”, a adăugat Fifor.

PSD, prima formațiune invitată la consultările convocate de președintele Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, va avea miercuri, 28 mai, o rundă de consultări maraton cu partidele parlamentare, în vederea conturării unei majorități pentru formarea unui nou guvern. Întâlnirile vor avea loc între orele 9:00 și 20:00, câte o oră și jumătate pentru fiecare delegație.

Ordinea stabilită de Administrația Prezidențială plasează PSD în fruntea listei, urmat de PNL, USR, UDMR, AUR, S.O.S România, POT, grupul minorităților și parlamentarii neafiliați.

Pe fundalul unei instabilități politice accentuate și al unor provocări economice stringente, consultările de la Cotroceni sunt privite ca un test decisiv pentru maturitatea clasei politice și capacitatea acesteia de a asigura o guvernare stabilă și eficientă.