Deputații au decis! Acești bugetari primesc noi beneficii, pe lângă salariile imense! Li se decontează absolut tot

Deputații au decis! Acești bugetari primesc noi beneficii, pe lângă salariile imense! Li se decontează absolut tot

SURSA FOTO: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Claudiu Popa la 14 octombrie 2020, 08:19
Din cuprinsul articolului

Decizie importantă votată marți seară în Camera Deputaților. O nouă serie de bugetari urmează să primească o serie de beneficii suplimentare precum decontarea transportului, a căzării și a diurnei.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede, printre altele, că membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară care nu domiciliază în Bucureşti vor beneficia de decontarea cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, cazare, diurnă şi transport.

Proiectul de lege de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, iniţiat de deputatul PNL Florin Roman, are ca obiect de reglementare şi introducerea unei prevederi care să asigure protecţia persoanelor care au atribuţii în supravegherea şi controlul entităţilor reglementate, de eventuale hărţuiri în justiţie.

Ce prevede proiectul de lege

„Membrii Consiliului ASF îşi exercită mandatul potrivit legii. Ei răspund pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepţia situaţiei în care au votat împotriva unei hotărâri şi au consemnat opinia separată în procesul-verbal al şedinţei. Membrii Consiliului sunt obligaţi să semneze actele care decurg din hotărârea adoptată, dacă această atribuţie le revine potrivit legii şi regulamentelor interne ale ASF, chiar dacă au votat împotriva hotărârii adoptate. Membrii Consiliului ASF, precum şi personalul acestuia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere şi control, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea atribuţiilor de control şi supraveghere”, mai prevede textul adoptat, potrivit Agerpres.

Totodată, proiectul vizează protejarea confidenţialităţii informaţiilor obţinute de către angajaţii ASF, în exercitarea atribuţiilor.

Membrii Consiliului ASF, precum şi personalul acesteia sunt obligaţi să păstreze stricta confidenţialitate a oricărei informaţii obţinute în cursul sau ca urmare a exercitării funcţiei ori a prerogativelor. Obligaţia păstrării confidenţialităţii informaţiilor pentru membrii Consiliului ASF şi personalul acesteia subzistă indiferent dacă persoana mai deţine sau nu calitatea de membru al Consiliului ASF sau pe cea de salariat.

Membrii Consiliului ASF care nu domiciliază în Bucureşti beneficiază de decontarea cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, cazarea, diurnă şi transport, în condiţiile stabilite prin lege şi prin reglementările proprii. Paza ASF se asigură de către Jandarmeria Română, prin structurile specializate, în mod gratuit, mai prevede proiectul. Camera Deputaţilor este primă cameră sesizată şi Senatul este for decizional.

Sursă foto: INQUAM/George Călin

Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.