Deprecieri de 300 de milioane de euro pentru ING din valoarea achizițiilor anterioare

Deprecieri de 300 de milioane de euro pentru ING din valoarea achizițiilor anterioare
Publicat de Iulian Luca la 28 iulie 2020, 14:12

Instituția financiară olandeză estimează deprecieri de 300 de milioane de euro din valoarea achizițiilor anterioare în al doilea trimestru din 2020, pe fondul efectelor economice ale pandemiei de coronavirus.

ING Groep NV a anunţat marţi că se aşteaptă la deprecieri de aproximativ 300 de milioane de euro din valoarea achiziţiilor anterioare, deoarece cel mai mare grup bancar din Olanda este semnificativ afectat de efectele economice negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

ING va înregistra deprecierea, care nu afectează indicele de adecvare a capitalului, în rezultatele din trimestrul doi din 2020, care vor fi publicate în 6 august.

Deja banca avertizase că profitul său net în trimestrul doi din 2020 va fi afectat de impactul pandemiei, deoarece măsurile de izolare impuse în Europa au afectat afacerile şi au dus la creşterea creditelor neperformante.

În primele trei luni ale acestui an, profitul net al ING a scăzut cu 40%, până la 670 milioane de euro, în condiţiile în care provizioanele pentru acoperirea posibilelor pierderi au urcat la 661 milioane de euro, de la 207 milioane de euro în perioada similară a anului trecut. Veniturile trimestriale au scăzut cu 1,4% până la 4,51 miliarde de euro.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

Înfiinţată în anul 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.