Este vorba despre ambasadoarea Statelor Unite la ONU care a anunţat că rămâne în funcţie doar până la sfârşitul anului.

Nu a dat nicio explicaţie pentru decizia să, dar pare să fie în relaţii excelente cu preşedintele american.

“Vă mulţumesc, dle preşedinte. A fost onoarea vieţii mele”, a spus Nikki Haley, ambasador SUA la ONU.

Donald Trump a organizat o conferinţă de presă comună în Biroul Oval, în cadrul căreia a fost anunţată plecarea din funcţie a ambasadoarei Statelor Unite la ONU. Nikki Haley nu a a oferit o explicaţie clară, spunând doar că nu este adepta mandatelor lungi şi că nu pleacă din motive personale.

“Nu, nu candidez la preşedinţie în 2020. Pot să vă promit însă că o să fac campanie pentru el”, a încheiat aceasta, citată de Protv.ro.