Anders Fogh Rasmussen a răspuns unei întrebări referitoare la campanile în care sunt implicați rușii, în cadrul unui eveniment desfășurat la Institutul Regal pentru Afaceri Internationale (Chatham House).

"Am întâlnit aliați care pot confirma că Rusia, ca parte a sofisticatelor sale operațiuni de informare și dezinformare, s-a implicat activ împreună cu așa-numitele organizații neguvernamentale – acele organizații de mediu ce duc campanii împotriva gazelor de șist – pentru a menține dependența Europei de importurile de gaz rusesc", a spus Anders Fogh Rasmussen, citat de The Guardian.

Rasmussen nu a precizat însă ce formă a luat implicarea Rusiei alături de ecologiști sau dacă grupurile vizate știau că au de-a face cu agenți ai Moscovei.

Biroul de presa al NATO a precizat că aceste observații îi aparțin doar lui Anders Fogh Rasmussen și că nu reprezintă poziția oficială a NATO.

 

Te-ar putea interesa și: