Grupul deputaților liberali a depus la Parlament o propunere legislativă care spune că neplata cu rea-credință a pensiei de întreținere, pentru o perioadă de trei luni, s-ar putea pedepsi cu amendă.

Vorbim despre pensia de întreținere care a fost stabilită și pe cale notarială, nu numai pe cale judecătorească.

Anterior, la data de 20 aprilie, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că soluția legislativă din Codul Penal este neconstituțională. Este vorba despre soluția care nu incrimina neplata, cu rea-credință, a acestei pensii.

Potrivit proiectului prezentat de deputații PNL, propunerea legislativă modifică un alineat al articolului 378 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care se referă la abandonul de familie. Modificarea propusă specifică faptul că neplata cu rea-credință a pensiei de întreținere stabilită de instanță sau de notar timp de trei luni poate atrage după sine o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau o amendă.

Modificarea textului este necesară pentru asigurarea egalității în drepturi a copiilor

Susținătorii argumentează că notarul public poate constata divorțul și prin acordul soților, cu condiția ca aceștia să fie de acord asupra tuturor aspectelor referitoare la folosirea numelui de familie după divorț și la exercitarea autorității părintești de către ambii părinți. Amendamentul propus este considerat absolut necesar de către deputații liberali pentru a asigura drepturi egale pentru toți copiii.

„Reamintim că potrivit art. 483 alin (2) din Codul civil, autoritatea părintească se exercită de către părinţi exclusiv în interesul superior al copilului (sintagma o regăsim şi în alte texte ale legislaţiei civile, dar şi în doctrină, fiind considerat reperul esenţial din perspectiva scopului reglementărilor în materie)”, se arată în expunerea de motive.

În aceeași expunere de motive, semnată de deputații liberali Florin Roman, Gabriel Andronache şi loan Cupşa, se mai arată că ”este elementar că, indiferent dacă se stabileşte pe cale judiciară sau notarială, în acord cu textele legale sus menţionate, pensia de întreţinere în favoarea copilului trebuie să aibă obligatoriu acelaşi regim juridic pentru toţi copiii, indiferent de cum şi unde divorţează părinţii. Din punct de vedere civil, obligaţia de ordin patrimonial nu presupune diferenţe, însă din perspectiva normelor de drept penal, observăm o protecţie suplimentară şi discriminatorie a copiilor părinţilor care divorţează în instanţă, în defavoarea copiilor părinţilor care divorţează la notar”.

Această propunere legislativă a fost deja înregistrată la Senat în vederea dezbaterii.