CJUE: Notificarea trebuie făcută „cât mai repede”
Cazul analizat de CJUE are la bază o dispută între un consumator francez și o companie care gestiona un cont de depozit în aur. În martie 2017, societatea susține că i-a trimis clientului o carte bancară, însă acesta afirmă că nu a primit-o niciodată. Între martie și mai 2017, de pe cont au fost efectuate retrageri zilnice de numerar, despre care clientul susține că nu le-a autorizat și că nu avea cunoștință de ele.
Ulterior, acesta a solicitat returnarea sumelor, susținând că nu a deținut cardul și că nu a efectuat tranzacțiile. Totuși, instanțele naționale – Tribunalul din Évry și Curtea de Apel din Paris – i-au respins cererea pe motiv că a notificat operațiunile cu o întârziere considerabilă, de aproape două luni de la prima tranzacție, încălcând obligația de a anunța „fără întârzieri nejustificate”.
CJUE a clarificat că termenul de 13 luni pentru notificarea tranzacțiilor neautorizate este un plafon absolut, dar nu anulează obligația consumatorului de a semnala cât mai rapid descoperirea operațiunilor frauduloase, transmite El Economista.
Curtea subliniază că obligația de notificare „fără întârziere nejustificată” este o cerință autonomă, prevăzută în Directiva privind serviciile de plată, și are un scop preventiv: de a proteja atât consumatorul, cât și furnizorul de servicii împotriva abuzurilor sau pierderilor suplimentare.
Astfel, dacă un utilizator observă tranzacții suspecte și întârzie să le anunțe fie deliberat, fie prin neglijență gravă, el poate pierde dreptul la rambursare, chiar dacă notificarea survine în termenul maxim de 13 luni.
Când poate fi pierdut dreptul la restituire
Potrivit CJUE, pierderea dreptului la recuperarea sumelor retrase neautorizat se aplică doar dacă întârzierea notificării este cauzată de comportamentul intenționat al utilizatorului sau de o neglijență gravă. O astfel de neglijență presupune o încălcare clară a obligației de diligență – de exemplu, ignorarea extrasele de cont sau neverificarea acestora pe perioade lungi.
În cazul concret, utilizatorul nu a reacționat în timp util, deși ar fi putut observa tranzacțiile neregulamentare. De aceea, instanțele franceze, iar ulterior și CJUE, au considerat că dreptul la rambursare nu mai poate fi invocat.
Responsabilitatea furnizorului și limitele excepției
Totuși, CJUE a precizat că această excepție trebuie interpretată în mod restrâns. Furnizorul de servicii financiare – în acest caz, banca sau instituția care a emis cardul – este cel care trebuie să dovedească faptul că:
-
Tranzacțiile au fost autorizate corect;
-
Utilizatorul a notificat cu întârziere nejustificată;
-
Întârzierea se datorează unei acțiuni deliberate sau neglijenței grave.
Doar dacă sunt îndeplinite aceste condiții, se poate refuza rambursarea.
În plus, când este vorba despre mai multe tranzacții neautorizate succesive, pierderea dreptului de rambursare se aplică doar pentru acele sume care au fost pierdute după momentul în care utilizatorul ar fi trebuit să notifice și nu a făcut-o.
